Sfințirea paraclisului Mănăstirii Dejani din Arhiepiscopia Sibiului

În data de 1 octombrie a.c., la sărbătoarea Acoperământului Maici Domnului, hramul Mănăstirii Dejani din Arhiepiscopia Sibiului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Laurențiu, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii alături de Preasfințitul Părinte Andrei Făgărășanul vor săvârși slujba de sfințire a noului paraclis cu hramul „Schimbarea la Față”, informează Birpul de Presă al Episcopiei Tulcii. Piatra de temelie a acestui paraclis, o adevărată biserică ca dimensiuni, a fost pusă de către Preasfințitul Părinte Visarion la hramul din 1 octombrie 2003, lucrările finalizându-se în anul 2006. Între anii 2006-2009 biserica a fost împodobită cu o frumoasă pictură în tehnica fresco, stil bizantin, executată cu multă măiestrie de către pictorii Sahlean Constantin și Dumitru Ion.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…