Congres Internațional închinat Sfântului Vasile cel Mare la București

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 1-4 noiembrie 2009, la Palatul Patriarhiei din București, va avea loc Congresul Internațional de teologie închinat Sfântului Vasile cel Mare, cu prilejul Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei și al celorlalți Sfinți capadocieni. Evenimentul este organizat de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române și Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian din cadrul Universității București.

Tema congresului este structurată pe patru direcții ce evidențiază contribuția Sfântului Vasile cel Mare la dezvoltarea teologiei și spiritualității Bisericii, astfel: exegeză și hermeneutică biblică; doctrină și teologie a Bisericii; viață ascetică și monahism; viață liturgică.

Duminică, 1 noiembrie 2009, se va oficia la Catedrala Mitropolitană Sf. Spiridon Nou, începând cu ora 9.30, Acatistul Sfântului Vasile cel Mare, urmat de Sfânta Liturghie. Deschiderea lucrărilor congresului va avea loc duminică, începând cu ora 17.30, la Palatul Patriarhiei din București, unde Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va rosti un cuvânt de bun venit participanților. Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh va fi urmat de mesajele Bisericilor Ortodoxe surori și ale instituțiilor statului român. În cea de-a doua parte a sesiunii festive, domnul prof. dr. Stelianos Papadopoulos va prezenta referatul cu titlul „Cutezanțe teologice fundamentale în opera Sf. Vasile cel Mare”, după care, domnul academician Emilian Popescu va prezenta primele două volume din opera Sfântului Vasile cel Mare apărute în colecția Părinți și Scriitori Bisericești (PSB), serie nouă.

Luni, 2 noiembrie, se vor desfășura trei sesiuni de comunicări în cadrul cărora vor susține referate științifice personalități importante ale vieții academice ortodoxe din țară și din străinătate: Înaltpreasfințitul Ioan, Mitropolit de Pergam (Patriarhia Ecumenică), Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolit al Olteniei, Înaltpreasfințitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos (Grecia), Ieromonah Prof. Dionisiy Shlenov, Prof. Nikolai Lipatov, Prof. Volker Drecoll și Pr. prof. dr. Constantin Coman.

În cea de-a treia zi a congresului, în prima parte a zilei, două sesiuni de comunicări se vor desfășura sub egida Academiei Române, în Aula Mare a acesteia. În pauza dintre cele două sesiuni se va vernisa expoziția tematică „Sfântul Vasile cel Mare în cultura românească”. În după amiaza aceleiași zile, va avea loc la Palatul Patriarhiei din București sesiunea finală a congresului, unde Pr. prof. dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din cadrul Universității București, va prezenta concluziile acestui congres.

Dintre lucrările asociate congresului amintim și susținerea unor cursuri festive pentru studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din București de către profesorii invitați din străinătate.

Parteneri în organizarea acestui eveniment sunt: Academia Română și Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național prin Secretariatul de Stat pentru Culte, iar parteneri media: Centrul de Presă Basilica al Patriarhiei Române.

Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…