La o zi după sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului îl serbează pe Înaltpreasfințitul Eftimie Luca, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care împlinește astăzi venerabila vârstă de 95 de ani.
Născut în anul izbucnirii primului război mondial, pe 9 noiembrie 1914, ierarhul de la Roman avea să fie hirotonit ieromonah în anul când puterea comunistă începea să-și arate colții în fața unei Românii intrată în umbra ciumei roșii, respectiv în 1947. Cel care l-a hirotonit preot a fost mitropolitul Irineu Mihălcescu, unul dintre cei mai importanți ierarhii români din perioada interbelică. A fost coleg de seminar cu vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, dar și cu episcopii Gherasim, Cristea, Emilian Birdaș și Roman Stanciu, informează Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
După ce a condus ca stareț mănăstirile Bistrița-Neamț și ‘Sfântul Ioan cel Nou’ de la Suceava, în anul 1972 i s-a acordat demnitatea de Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului și Hușilor, iar la 23 aprilie 1978, a fost ales și instalat ca Episcop titular al Eparhiei Romanului și Hușilor. Din anul 1994, cele două Eparhii s-au separat, Preasfințitul Eftimie rămânând episcop titular al Eparhiei Romanului, avându-l ca Arhiereu-vicar, din anul 2000, pe Preasfințitul Ioachim Băcăuanul. în ziua de 13 septembrie a.c., în ziua ridicării oficiale în rang a Episcopiei Romanului, la rangul de Arhiepiscopie, cu titulatura de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a înmânat celor doi ierarhi de la Roman, însemnele arhiepiscopale și, respectiv, cele de episcop-vicar.





