Ieri, 18 noiembrie 2009, în Sala sinodală din Reședința patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința comemorativă a Permanenței Consiliului Național Bisericesc, cu tema: „Decretul 410/1959 privind reglementarea vieții monahale. Context istoric și consecințe defavorabile Bisericii”, informează cotidianul „Ziarul Lumina”.
Ședința a fost deschisă de către Întâistătătorul Bisericii noastre, care a evidențiat că, în urma decretului din 1959, împreună cu mona-hii și monahiile au suferit și clerici, iar în mănăstirile care s-au închis au fost și ostenitori mireni.
În continuare, pentru înțelegerea mai clară a aspectului juridic al acestui decret, cât și a contextului istoric ideologic, politic în care decretul a fost emis, precum și pentru evidențierea consecințelor din punct de vedere social și spiritual ale acestui decret nefast, au susținut comunicări pe această temă părintele Ionuț Corduneanu, jurist și consilier patriarhal – Cancelaria Sfântului Sinod, Oficiul juridic, domnul dr. George Enache, istoric, și domnul Adrian Nicolae Petcu, istoric.
În încheiere, Patriarhul României a remarcat faptul că patriarhul de vrednică pomenire Justinian a apărat monahii și monahiile din mănăstiri, dând o interpretare foarte înțeleaptă și apologetică Decretului 410. „Vedem cu foarte mare recunoștință cum un om înțelept, care a iubit Biserica, a încercat să găsească modalități de interpretare a Decretului 410 în favoarea bisericii, în favoarea monahilor”, a spus PF Patriarh Daniel.
„Trebuie să intensificăm recunoștința noastră față de memoria acestui patriarh luptător”
De asemenea, Părintele Patriarh a evidențiat că Arhiepiscopia Bucureștilor a fost eparhia în care s-a aplicat cel mai puțin, cu cea mai puțină strictețe acest Decret 410, toate aceste adevăruri fiind confirmate prin studiul Arhivelor Securității, și, de asemenea, a arătat că patriarhul Justinian a încurajat pe toți cei care doreau să se întoarcă în mănăstiri după ce au plecat. În acest cuvânt evocator, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai subliniat că pentru toate aceste aspecte, care arată o luptă deosebit de grea și în același timp un curaj și o perseverență de păstor de suflete, trebuie insistat mai mult pentru a avea o imagine completă a păstoririi patriarhului Justinian. „Pentru toate aceste strădanii, și eforturi, și lupte duhovnicești împotriva unui regim totalitar comunist, trebuie să intensificăm recunoștința noastră față de memoria acestui patriarh luptător, păstor de suflete. Trebuie să învățăm din exemplul patriarhului Justinian cum să apărăm Biserica și astăzi. Deși contextul este diferit, o anumită atitudine anticlericală și antimonahală se perpetuă de la iluminism încoace sub forme sau expresii diferite, dar totuși constante. Există o tendință de a reduce rolul Bisericii în societate și, în același timp, de a reproșa Bisericii că nu se implică suficient în societate. Există o tendință de a considera rugăciunea ca o inutilitate, ca o neproductivitate, ca timp pierdut. Noi considerăm însă rugăciunea ca cea mai importantă activitate, pentru că nu modelează lumea din jurul nostru, din exteriorul nostru, ci lumea din interiorul nostru. Vidul secularizării este teama de interioritate, iar dacă interioritatea noastră este plină de comuniunea omului cu Dumnezeu Cel veșnic, creatorul universului, atunci omul se simte la adevărata lui demnitate de partener de dialog veșnic cu Dumnezeu”, a spus Patriarhul României.
Astăzi, la Catedrala patriahală din București, în cadrul Sfintei Liturghii vor fi pomeniți cei care au pătimit din cauza Decretului 410, iar la final va fi săvârșită slujba Parastasului.
Decretul prigoanei monahilor
Concluziile ședinței comemorative a Permanenței Consiliului Național Bisericesc cu tema: „Decretul nr. 410/1959. Context istoric și consecințe defavorabile Bisericii”
În cadrul Permanenței Consiliului Național Bisericesc, întrunită în data de 18 noiembrie 2009 în ședința comemorativă cu tema: „Decretul nr. 410/1959. Context istoric și consecințe defavorabile Bisericii”, ca urmare a comunicărilor susținute, s-au desprins concluziile:
1. Decretul nr. 410/1959 a constituit unul dintre cele mai mari abuzuri împotriva Bisericii Ortodoxe Române, reprezentând încă de la adoptare o prevedere neconstituțională raportat chiar la Constituția din anul 1952, sub regimul căreia a apărut, Constituție care garanta libertatea și autonomia cultelor. El este o dovadă a îngrădirii libertății de credință pe care o impunea regimul comunist ca politică de stat.
2. Decretul a fost adoptat în urma refuzului constant al ierarhiei ortodoxe de a-și asuma „din proprie inițiativă” vreo decizie defavorabilă monahismului, așa cum ar fi dorit regimul comunist.
3. Aplicarea Decretului nr. 410/1959 a fost abuzivă de la început, din cauza caracterului retroactiv ce i s-a dat și zelului manifestat de organele represive ale regimului.
4. Mulți dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române din acea perioadă au încercat prin diferite mijloace să împiedice sau măcar să tergiverseze aplicarea prevederilor decretului. Se remarcă în mod deosebit activitatea consecventă a vrednicului de pomenire patriarh Justinian, care a reușit, printr-o strategie bine pusă la punct și argumentată, să reducă la minimum pierderile cauzate prin aplicarea decretului.
5. Unul dintre motivele oficiale ale adoptării decretului a fost nivelul slab al vieții duhovnicești din mănăstiri. Evenimentele ulterioare au arătat că cei alungați din mănăstiri și prigoniți au respectat în majoritatea covârșitoare voturile monahale, semn al vitalității și sănătății spirituale a vieții monahale din epocă.
6. Abrogarea prin Legea nr. 178/2002 a Decretului nr. 410/1959, din cauza demersurilor repetate ale vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, este o consecință firească a inaplicabilității sale după 1990 și o recunoaștere oficială a caracterului său abuziv și arbitrar. În același timp, s-a remarcat faptul că nici până în prezent monahii alungați din mănăstiri nu sunt incluși în actele normative reparatorii și compensatorii care au vizat persoanele persecutate de regimul comunist.
7. Exprimând speranța că astfel de intervenții abuzive ale statului în viața cultelor nu vor mai fi posibile, participanții au subliniat că noul pericol pentru Biserică îl reprezintă fenomenul secularizării care înlocuiește forța brutală cu ispita delăsării duhovnicești.
