Despre părintele Arsenie Boca, atât de prețuit în părțile Ardealului și nu numai, sunt foarte multe de spus. În puținele rânduri pe care le avem acum la dispoziție, nu vom face altceva decât să răspundem la o întrebare: de ce l-a urmărit Securitatea pe părintele Arsenie? și să aducem în atenția cititorului câteva fragmente din dosarele poliției politice care pot ajuta la conturarea efigiei marelui duhovnic, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc astăzi 20 de ani.
Primul lucru care trebuie precizat este faptul că părintele Arsenie a intrat în vizorul autorităților încă de dinainte de instaurarea regimului comunist. Masele de oameni care se îndreptau spre Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în anii celui de-al Doilea Război Mondial puteau să cuprindă și oameni potențial periculoși pentru ordinea de stat, atât de fragilă în contextul istoric atât de delicat. Cum drumurile aveau drept țintă cel mai adesea pe părintele Boca, în mod firesc organele de ordine s-au întrebat cum și în ce fel acest călugăr poate avea influență asupra oamenilor. Printre miile de pelerini la Sâmbăta s-au numărat și tineri simpatizanți ai Mișcării Legionare, care au căutat sfat la vestitul duhovnic. La semnalele date de informatorii din preajma mănăstirii, pretinsele legături ale părintelui cu Mișcarea Legionară au fost verificate, dovedindu-se lipsa lor de fundament. În schimb, bănuiala a rămas consemnată în dosarele Siguranței, care vor fi preluate mai târziu de Securitatea comunistă.
În vara anului 1945, părintele Arsenie a fost arestat pentru prima dată. Totul a plecat de la excesul de zel al proaspătului ministru al Cultelor, Constantin Burducea, care, pentru a se face util guvernului Groza, promisese că va curăța Biserica de persoanele vinovate de participarea la crime de război și la dezastrul țării. Printre cei „vinovați” a fost considerat și părintele Boca, care, în acea perioadă, desfășura o amplă campanie catehetică, menită să-i pregătească pe monahi și credincioși să facă față tăvălugului comunist. Anchetatorii, care nu dobândiseră încă năravurile Securității, și-au dat repede seama de eroare, iar părintele a fost eliberat, întorcându-se la Mănăstirea Brâncoveanu.
Aceasta a intrat însă curând în centrul luptei dintre forțele anticomuniste din munți și trupele de Securitate. Căutat de cei din rezistență și urmărit permanent de agenții regimului, părintele Arsenie a urmat în toți acești ani o cale ale cărei ecouri reverberează în textele pe care le vom oferi mai jos. Suspiciunile au ajuns atât de mari, încât în anul 1948 părintele este din nou arestat și anchetat și din nou nu i se găsește vreo vină.
Eliberat, părintele Arsenie nu se mai duce la mănăstirea sa de metanie, unde frământările erau prea mari, ci primește stăreția unei foste mănăstiri greco-catolice, Prislopul, de care își va lega definitiv numele.
Aici, la Prislop, Arsenie Boca încearcă să constituie o comunitate monastică model. În scurt timp, mii de oameni se îndreaptă spre mica mănăstire, aducând mari bătăi de cap securiștilor din raionul Hațeg, care se trezesc cu năpasta pe cap (din punctul lor de vedere). Nenumărate ordine de la centru cer acestor securiști de provincie să stabilească activitatea „ostilă” regimului care se desfășura la Mănăstirea Prislop. În mod zadarnic, deoarece nici o anchetă nu a reușit să găsească ceva compromițător. Cum oamenii veneau în număr tot mai mare la mănăstire, „centrul” a găsit în cele din urmă soluția trimiterii părintelui în colonie de muncă (la Canal), pentru reeducare, în perioada ianuarie 1951-aprilie 1952.
Această detenție nu a făcut decât să mărească faima părintelui în rândul credincioșilor din regiunea Hațegului. Revenit la mănăstire, Arsenie Boca continuă programul său duhovnicesc, urmărit îndeaproape de securiști.
În 1955, Securitatea a crezut că l-a prins în sfârșit pe părintele Arsenie. În contextul frământărilor legate de arestările operate la Mănăstirea Vladimirești, părintele este reținut pentru a da mărturie că în acel loc s-au desfășurat activități legionare și că el însuși este parte a unui vast plan al foștilor membri ai Gărzii de Fier, menit să submineze regimul comunist.
Cu toate eforturile depuse de agenții regimului, părintele nu a putut fi găsit vinovat de ceva. Din nou, Securitatea era obligată să-l pună în libertate. Părintele revine la Prislop, însă pentru scurtă vreme, deoarece, în contextul acțiunilor premergătoare adoptării Decretului nr. 410/1959, Arsenie Boca este scos din mănăstire și din monahism, ca un element „dușmănos” regimului democrat-popular.
Din acel moment, părintele Arsenie nu a mai îmbrăcat niciodată haina monahală.
În anii care au urmat, până la sfârșitul vieții lui, părintele a continuat să fie urmărit de agenții Securității, în pofida faptului că și aceștia deveniseră convinși că apartenența la legiune a lui Boca este o glumă. Mai mult, părintele renunțase la însemnele exterioare ale monahismului (rasa, barba) și se îmbrăca elegant, ca un om de lume, așa cum erau indicațiile regimului, care credea că, odată schimbată înfățișarea exterioară, și omul va deveni altul. Cine l-a privit însă cu atenție pe părinte a văzut în el același călugăr plin de trăire duhovnicească și de putere în cuvânt. De aceea, oriunde l-au purtat pașii, până la trecerea la cele veșnice, o mulțime tăcută l-a urmat, în căutare de ajutor duhovnicesc.
De fapt, această urmărire absurdă de aproape cinci decenii nu a avut decât o singură rațiune: Arsenie Boca a fost o persoană carismatică, capabilă să atragă mulțimile de credincioși. Autoritatea puternică, capacitatea de convingere erau elemente de potențial pericol, chiar dacă niciodată părintele nu a făcut ceva dubios. Prin urmare, părintele Arsenie a fost scos din mănăstire și ținut sub supraveghere pentru un „posibil” care nu s-a întâmplat niciodată și pentru a împiedica pe oameni să se apropie de o persoană care le vorbea atât de convingător despre Hristos.
În dosarul său, printre multele hârtii fără valoare, există și câteva mărturii frumoase despre părinte, cu atât mai revelatoare cu cât sunt date de oameni aflați sub anchetă sau informatori. Una din ele datează din 1964 și aparține informatorului „Iulian Nicoară”, care spune despre părintele Boca următoarele: „Ducând o viață extrem de severă și supunându-se unei asceze riguroase, s-a impus atenției tuturor călugărilor și credincioșilor care mergeau la mănăstire. El mânca foarte puțin și numai legume, numai de post. El dormea jos pe podele și se ruga necontenit, stând ceasuri întregi în genunchi la rugăciune. A început apoi să predice și să spovedească credincioșii care veneau la el. Atât în predică, cât și în spovedanie era sever, aspru cu greșelile, cu păcatele oamenilor.
A fost extremist, era riguros și exagerat în pretenții de viață curată, de post, de rugăciune, de înfrânare, de spiritualism. Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălțimi mari, o celulă, unde voia să se retragă și să trăiască izolat de lume. Construcția fizică fiind puțin rezistentă – el a fost totdeauna slab, palid, anemic -, s-a îmbolnăvit de piept. Medicii i-au interzis postul și i-au recomandat hrană și odihnă.
Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea țării. Lumea venea nebună spre el (…). Era în timpul războiului. Dureri, necazuri și suferințe erau multe. Țăranii și intelectualii veneau cu sutele, cu miile de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu «Sfântul» de la Sâmbăta”.
O altă mărturie frumoasă aparține lui Nichifor Crainic, fiind dată cu ocazia anchetei din 1955: părintele Arsenie Boca „este de reală valoare spirituală, care s-a făcut foarte cunoscut în părțile ardelene prin viața lui personală, riguros morală, prin predicile lui de o mare putere de influență asupra sufletelor și printr-o pătrunzătoare artă de a lămuri stările de psihologie religioasă și de a da sfaturi duhovnicești (…). În scurtă vreme, Mănăstirea Sâmbăta de Sus a ajuns un loc de pelerinaje religioase, sute și mii de oameni venind să-l asculte pe părintele Arsenie. Până în anul 1945, dată după care eu nu mai știu nimic, mișcarea de la Sâmbăta de Sus avea un caracter pur religios, fără nici un fel de amestec politic”.
Mai târziu, în lume, Arsenie Boca era adesea ispitit să vorbească despre politică, Biserică și comunism. Răspunsurile au fost, de fiecare dată, cum nu s-au așteptat informatorii. Astfel, în 1967, Boca răspundea informatorului „Rafael”: „Eu n-am făcut politică niciodată și nici nu voi face. Mă voi încadra și voi respecta legile țării, dându-mi exemplu din Biblie, când la Iisus au venit evrei cu o monedă cu efigia împăratului, voind să vadă ce spune. Iisus a spus: dați Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”.
Mai multe lucruri a spus părintele în dialogul cu „Vicol Tatiana”, din 1976: „Conducerii de astăzi nu-i trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice și atât. Ei vor ajunge să cuprindă întreg pământul și vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi. Atunci se va vedea care este creștin adevărat, că va răbda toate. Care nu, va cădea în valul lumii.
Eu (informatoarea) am zis: eu nu cred că vor ajunge să cuprindă tot pământul, mai ales că sunt oameni fără credință.
Arsenie Boca a răspuns: Sunt îngăduiți de D-zeu și le ajută să pună stăpânire pe întregul glob pământesc (…). Nu te pune cu ei rău, ci să fii credincioasă, că Dumnezeu este în orice loc, la Ierusalim ca și la noi. Căci biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma. (…) Dumnezeu cere de la noi faptele și sufletele, atât. Trebuie să fim dezbrăcați de orice și numai pe Dumnezeu să-L avem în suflet”.
Aceste scurte mărturii se adaugă sutelor, poate miilor de amintiri despre părintele Boca, culese și publicate după 1990, alături de diverse însemnări personale, predici, cuvântări scrise de părinte sau consemnate de alții. Numărul extrem de ridicat al acestor volume dovedește impactul profund pe care personalitatea părintelui a avut-o asupra a mii de oameni. Din păcate, dintr-un anumit punct de vedere, aceste ediții sunt mai mult acțiuni de pioasă restituire și de inițiere duhovnicească. Lipsește încă o „ediție critică”, realizată pe baze științifice, a însemnărilor părintelui sau a mărturiilor despre el, care să ajute la înțelegerea mai completă a unui duhovnic de excepție și a unui teolog valoros. Cine dorește să scrie o biografie serioasă a lui Arsenie Boca sau să analizeze concepțiile sale spirituale și teologice cu siguranță va avea mult de muncă. Iar, după 20 de ani de la trecerea părintelui la cele veșnice, acest lucru se impune cu necesitate.
