Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Tulcea a fost resfințită de Preasfințitul Părinte Episcop Visarion.

Catedrala este considerată unul dintre cele mai reprezentative locașuri de cult din Dobrogea. Ea a fost declarată în mod oficial, ieri, Catedrală Episcopală a eparhiei Tulcii.

Preasfințitul Părinte Episcop Visarion a oferit detalii pentru Radio TRINITAS: „Ne-am bucurat în mod deosebit deoarece, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o delegație de arhimandriți de la București, de la Mănăstirea Radu Vodă au adus sfintele moaște ale Sf. Nectarie din Eghina, pentru a fi cinstite de către credincioșii Tulceni. Am săvârșit slujba de resfințire a catedralei și am binecuvântat o nouă capelă funerară închinată Sf. Cuvioase Mucenițe Eugenia și Sf. Ierarh Alexandru. S-a săvârșit de asemenea Sf. Liturghie arhierească și ne-am bucurat de participarea unui sobor numeros, dar și de un număr foarte mare de credincioși.”

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…