Peste 30 de membri ai ASCOR au pornit cu colindul prin orașul Craiova, informează cotidianul „Ziarul Lumina”. Prima destinație a fost Centrul de copii cu nevoi speciale „Sfântul Mina”, la care ascoriștii au ajuns în seara zilei de 15 decembrie 2009. Aici, cei aproape 60 de beneficiari au primit și numeroase daruri. În următoarele zile, studenții creștin-ortodocși vor călca pragul următoarelor instituții: Centrul de bătrâni nr. 9 din cartierul Craiovița Nouă, Centrul de copii cu handicap sever „Sfântul Andrei” din cartierul Valea Roșie și secțiile de pediatrie și onco-pediatrie din cadrul Spitalului municipal nr. 1. Printre gazdele membrilor ASCOR se vor mai număra numeroși preoți și profesori din orașul Craiova.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





