Dumnezeu ne trimite îngeri în ajutor când oamenii nu ne ajută
Evanghelia Duminicii după Nașterea Domnului (Fuga în Egipt)
Matei 2, 13-23
După ce s-au dus magii, iată îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Sa și fugi în Egipt și stai acolo, până ce îți voi spune eu, căci Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe mama Sa și s-au dus în Egipt: și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin proorocul care zice: din Egipt am chemat pe Fiul Meu. Iar când Irod a văzut că a fost înșelat de magi, s-a mâniat foarte tare și, trimițând, a omorât pe toți copiii, care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai mici, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire și țipăt mult; iar Rahila plângea pe fiii săi și nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt. Iar după ce a murit Irod, iată că îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt, zicându-i: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului. Iar el, sculându-se, a luat Pruncul și pe mama Lui și au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileii. Și a venit și a locuit în orașul care se numește Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema.
†DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Evanghelia din această duminică ne vorbește despre două evenimente care s-au petrecut imediat după Nașterea Domnului Iisus Hristos: fuga în Egipt, în urma îndemnului îngerului adresat Dreptului Iosif, pentru a proteja viața Pruncului sfânt și a Maicii Sale, amenințați de mânia lui Irod, iar al doilea eveniment relatat de Evanghelie amintește de punerea în aplicare a crudei porunci a lui Irod, de a ucide pe toți pruncii din Betleem și împrejurimi, cu intenția de a ucide astfel și pe Pruncul Iisus, Care a fost cinstit de magii de la Răsărit ca fiind un mare Împărat.
Sfinții Părinți au rânduit ca această dramatică pericopă evanghelică să fie citită imediat după Nașterea Domnului, pentru a ne face să înțelegem starea de decădere și păcat a lumii în care S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu. Observăm, așadar, că Mântuitorul Iisus Hristos Se naște într-o lume plină de răutate, într-o lume a contrastelor și contradicțiilor, pentru că, pe de o parte, magii de la Răsărit, recunoscând prin steaua minunată nașterea unui Povățuitor, a unui Împărat, au străbătut cale lungă până în Iudeea, pentru a se închina Pruncului Hristos, iar Irod, regele patriei în care S-a născut Fiul lui Dumnezeu, se dovedește a fi capabil de o cruzime fără limite, din dorința pătimașă de a-L ucide pe Cel vestit de magi ca fiind un mare Împărat.
Aceste contraste nu pot apărea decât într-o lume căzută, copleșită de păcat și acoperită de întuneric: cei de aproape nu-L primesc pe Hristos, însă cei de departe Îi aduc daruri; țara natală nu prezintă siguranță, însă exilul în țară străină îl ajută pe Pruncul Iisus să scape cu viață.
Irod este chipul conducătorului înrobit de putere și slavă deșartă
Irod cel Mare sau Idumeul este întruchiparea răutății, a cruzimii, a lăcomiei și a poftei nestăpânite de putere lumească. Irod se temea atât de mult pentru tronul său încât, pentru a-l proteja, i-a ucis pe toți cei care ar fi putut reprezenta o amenințare pentru tronul său, chiar și pe soție și pe proprii săi fii. Un astfel de om, nemilos și bolnav de suspiciune, egoist și însetat de putere, de patima iubirii de-a domina, nu putea trece cu vederea o veste ca cea primită de la magi, că s-a născut cineva care ar putea să devină rege în locul lui.
Patima de-a stăpâni peste teritorii și oameni, patima slavei deșarte, dorința îmbogățirii, indiferent de mijloace, creează o mulțime de victime, atât în societate, după cum vedem în cazul lui Irod, cât și în familie, iar victimele oamenilor stăpâniți de patimi egoiste sunt foarte adesea persoanele inocente, nevinovate, precum copiii sau oamenii fără nici un ajutor ori cei care nu răspund răului cu rău.
În general, potrivit Sfintei Scripturi, cine conduce o comunitate umană trebuie să o facă cu responsabilitate în fața lui Dumnezeu și a poporului. Conducătorii de popoare ori de comunități sunt chemați să-i ajute pe cei păstoriți sau conduși, să contribuie la creșterea lor din punct de vedere spiritual și la ameliorarea condițiilor vieții sociale. Doar atunci un conducător poate fi considerat drept și înțelept, când protejează viața celor pe care îi conduce.
Irod, însă, este chipul conducătorului dezumanizat și decăzut. Irod era o persoană inteligentă, dar lipsită de bunătate și înțelepciune, pentru că înțelepciunea înseamnă inteligența pusă în slujba binelui, în vreme ce inteligența pusă în slujba răului este, de fapt, viclenie demonică. În poporul român se spune despre un om care, folosindu-se de inteligența sa, țese planuri viclene, că are o inteligență diabolică, pe când despre un om duhovnicesc se spune că este un om înțelept sau un om bun, având cu o gândire duhovnicească.
Păcatul este răul care distruge demnitatea, iubirea și viața oamenilor
Lumea păcatului și a morții în care vine Iisus Hristos nu este o alegorie, o simplă imagine metaforică, ci este o realitate dureroasă și degradantă.
Chiar dacă păcatul este catalogat astăzi ca o noțiune învechită, demodată, prea abstractă pentru a mai fi acceptată în prezent, păcatul este o realitate care cauzează majoritatea suferințelor din lumea aceasta. E dificil de explicat ce înseamnă păcatul, în afara consecințelor sale. Însă, dacă privim toate răutățile din lume cu un ochi critic duhovnicesc, vedem cu ușurință că mai toate relele din societate își au rădăcina în patimile omenești egoiste, în dorințe păcătoase nestăpânite. Păcatul rămâne neînțeles până când răutatea lui ne afectează direct, până când vedem ori simțim efectele lucrării demonice active în om. Când vedem războaiele stârnite, cel mai adesea, din lăcomie și din dorința de a stăpâni peste persoane și popoare, când vedem mulțimea de nedreptăți din societate, cauzate de duhul lăcomiei, al îmbogățirii necinstite și grăbite, atunci înțelegem cum lucrează păcatul și duhul răutății. Când vedem cum mândria, incultura, ignoranța și invidia distrug talente, vieți și valori umane, atunci înțelegem formele distinctive în care se manifestă păcatul în viața unei comunități sau în viața societății întregi.
Hristos Domnul Se confruntă cu ostilitatea lumii păcătoase în fața sfințeniei, încă de la nașterea Sa, când viața Lui se află în primejdie de moarte. Mântuitorul Hristos a întâmpinat pe parcursul întregii Sale vieți pământești rezistența lumii păcătoase care ucide iubirea față de Dumnezeu și față de oameni. Poporul care era smerit, umilit, sărac, bolnav și flămând Îl urmează și Îl ascultă pe Iisus, beneficiază de minunile Lui și de învățătura Lui, însă cealaltă parte a poporului, în special cei considerați ca fiind elita societății, Îl invidiază, Îl urăște și Îl ucide.
Mântuitorul Iisus Hristos trăiește de la nașterea și până la răstignirea Sa în această lume ambiguă, în care se manifestă atât dorința de sfințenie și de bunătate, din partea oamenilor smeriți, cât și ostilitate și respingere din partea oamenilor robiți de patimile răutății, lăcomiei, invidiei, nedreptății, orgoliului și profitului cu orice preț.
Cu harul lui Dumnezeu, exilul se poate transforma în patrie, iar viețuirea printre străini în prietenie cu Dumnezeu
Fuga în Egipt, fuga lui Iisus din propria țară, într-o țară străină este o prefigurare și un simbol pentru toți cei care au trebuit să se autoexileze ca să scape de la moarte. O mulțime de oameni întimpul istoriei au fost persecutați în propriul lor popor, găsind scăpare în alte țări, la alte neamuri, uneori chiar la popoare de altă credință. Exilul Pruncului Iisus în Egipt are deci și o conotație spirituală, în înțelesul că adesea găsim mai multă omenie și bunăvoință la cei de departe decât la cei de aproape. Se întâmplă adesea ca un străin să ajute și să salveze o viață periclitată de un altul considerat apropiat. Această fugă în Egipt are și o semnificație duhovnicească roditoare, fiindcă Dumnezeu transformă adesea răutatea oamenilor din propria țară într-un prilej de a cunoaște alți oameni și alte locuri. În aceasta vedem cum necazul celui nevoit să-și părăsească propria țară se transformă într-o șansă și binecuvântare pentru cel care-și poate arăta ospitalitatea față de cei prigoniți.
Contând pe ajutorul lui Dumnezeu mai mult decât pe faptele noastre proprii sau cele ale rudelor, putem transforma înstrăinarea în prietenie, pentru că nu exilul în sine este valoarea, ci valoarea exilului stă în credința smerită și iubirea celui exilat. Cel care nu-și mai pune nădejdea nici în rude, nici în conducătorii propriei țări, nici în averea sa, nici în puterea sa fizică, ci își pune nădejdea în primul rând în ajutorul lui Dumnezeu, acela simte că poate să-și facă din străini prieteni, în timp ce prietenii de odinioară au devenit străini.
Noi știm că orice încercare care vine în viața noastră pământească are un singur scop: acela de a ne ajuta să-L primim pe Dumnezeu în sufletele noastre prin rugăciune și să învățăm să facem cunoscută și altora bunătatea Lui, prin mărturisire și fapte bune. Dacă nu înțelegem viața și situațiile ei în acest mod, momentele grele prin care trecem câteodată pot deveni copleșitoare, absurde și lipsite de sens. Dacă, însă, învățăm ca, atunci când suferim de o boală ori când trecem prin orice altă încercare, să „valorificăm” aceste situații neplăcute pentru a ne trezi duhovnicește și a intensifica credința, putem transforma exilul în patrie și înstrăinarea în prietenie cu Dumnezeu și cu oamenii pe care El îi trimite ca să ne ajute. Să nădăjduim întotdeauna în ajutorul lui Dumnezeu, Care niciodată nu ne uită și poate chiar să ne trimită îngeri în ajutor, atunci când nu se mai găsesc în apropiere oameni cu suflet bun, să ne ajute.
Îngerii păzitori ajută pe copii și pe oamenii credincioși
Evanghelia acestei duminici ne mai arată că îngerii vin în ajutorul oamenilor și că au, în special, grijă de copii. Dreptul Iosif intenționa să o părăsească pe Fecioara Maria, după ce a aflat că este însărcinată, însă îngerul vine și-i descoperă taina Pruncului Iisus. Dreptul Iosif înțelege că aceasta e o lucrare a lui Dumnezeu și, astfel, el devine tată adoptiv pentru Pruncul Iisus. Ca atare, în Dreptul Iosif noi vedem spiritual pe toți părinții care au adoptat copii, care nu au avut ei înșiși copii sau, chiar dacă au avut, au mai ajutat, pe lângă copiii proprii, și copii din familii sărace, copii orfani ori abandonați. A iubi copilul altuia ca și cum ar fi propriul tău copil este dovada unei iubiri părintești jertfelnice și sfinte.
Există o mulțime de oameni care împlinesc voia lui Dumnezeu și lucrează împreună cu îngerii atunci când săvârșesc binele, când ajută copiii orfani, ajută pe săraci, pe bătrâni, ajută pe cei străini ori pe cei fără adăpost. Totdeauna când omul săvârșește binele cu cuget curat și cu iubire milostivă, părintească și frățească, el lucrează împreună cu îngerii, după cum Dreptul Iosif, când a arătat ocrotire și grijă față de Pruncul Iisus și față de mama Sa, Fecioara Maria, a lucrat împreună cu îngerul. Trebuie să fim conștienți că, deși locuim pe pământ, viața noastră nu se trăiește în absența cerului, ci noi, oamenii, împreună cu îngerii, preamărim pe Dumnezeu, ne rugăm și săvârșim faptele bune.
Să cinstim în mod deosebit pe părinții cu mulți copii!
Cu ocazia acestei duminici, felicităm și prețuim pe toți părinții care au născut copii și care îi cresc în credință, dar și pe cei care înfiază copii, care arată iubire părintească copilașilor pe care nu-i mai iubește nimeni.
În taina nașterii Pruncului Iisus și a grijii părintești față de El, arătată de Maica Domnului și de Dreptul Iosif, vedem o mare binecuvântare a familiei. Hristos Domnul, Pruncul Iisus, este Izvorul de binecuvântare a tuturor copiilor, este ocrotitorul tuturor copiilor și este Cel ce se bucură de orice copil care se naște, se botează și este crescut în credință, pentru a deveni nu doar cetățean al acestei lumi, ci și cetățean al împărăției cerurilor, să se poată bucura în împărăția lui Dumnezeu de iubirea, fericirea, lumina și slava Preasfintei Treimi.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să avem parte de copii și să ne bucurăm de prezența lor în familie, în Biserică, în școală, în societate. Să cinstim în mod deosebit pe părinții care au mulți copii, care îi cresc în credință, făcând roditoare învățătura Evangheliei, bucurând pe Dumnezeu și pe îngerii din ceruri, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire! Amin.
Articol publicat în „Lumina de Duminică” din 27 decembrie 2009 (www.ziarullumina.ro)
