Taina Nașterii lui Hristos pe pământ este evenimentul preafericit și începutul unei întregi serii de fapte dumnezeiești, ce au drept scop mântuirea omului, aflăm dintr-un articol publicat în ediția de astăzi a cotidianului Ziarul Lumina. Pentru Sfântul Grigorie Teologul, Taina Întrupării Cuvântului este plinirea dumnezeieștii iconomii și nu poate fi concepută în afara lui Dumnezeu Celui veșnic și în Treime închinat. Omul, în calitatea sa de destinatar al planului dumnezeiesc, este chemat să participe la aceste fapte, în care timpul se unește cu veșnicia și dumnezeiescul cu omenescul. În acest sens, vom reda în cele ce urmează un fragment revelator din Cuvântul la Bobotează al Sfântului Grigorie Teologul.
„Căci pentru noi este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate, și noi întru El, și un singur Domn Iisus Hristos, prin Care sunt toate, și noi prin El” (1 Cor. 8, 6) și un singur Duh Sfânt, în Care sunt toate. Particularizările din Care și prin Care și în Care nu înseamnă despărțirea firilor (căci în acest caz nu s-ar mai fi schimbat prepozițiile, sau ordinea numirilor), ci caracterizează însușirile firii celei una și neconfundate. Iar împreună se adună șînsușirileț întru Unul, dacă nu în treacăt va citi cineva ceea ce același Apostol spune, adică „de la El și prin El și întru El sunt toate”; a Lui să fie slava în veci. Amin” (Rom. 11, 36).
[După cum observăm, pentru Sfântul Grigorie principiul existenței omului este Sfânta Treime, iar mărturisirea Treimii este un act de credință fundamental, care, departe de a fi unul pur formal și abstract, este o împărtășire de puterea de viață a Treimii; sălășluirea doxologică în sânul Treimii fiind starea adevărată și firească a omului.]
Dumnezeu Cel veșnic Se face om, ca pe omul cel pierdut să-l afle și celor de sus să-l facă părtaș
„Deoarece acestea, sau aceasta, sunt în acest fel, și deoarece trebuia ca închinarea șlui Dumnezeuț să nu fie mărginită numai la cele de sus, ci să fie și jos șpe pământț anumite făpturi închinătoare, pentru ca slava lui Dumnezeu să le umple pe toate, fiindcă toate aparțin lui Dumnezeu; și pentru acesta este zidit omul, fiind cinstit în calitate de făptură a mâinilor Lui și de chip al lui Dumnezeu. Dar nu a lui Dumnezeu este ceea ce prin pizma diavolului și prin gustul amar al păcatului s-a făcut, când în chip vrednic de milă s-a văzut despărțit șomulț de Dumnezeu, făcătorul său. Așadar, ce se întâmplă acum? Și ce este această mare taină pentru noi? Se înnoiesc firile lui Dumnezeu și Dumnezeu om se face; și Acela care ” S-a suit peste cerul cerului, spre răsăritul” slavei și strălucirii Sale, este slăvit la apus de către micimea și smerenia noastră, și Fiul lui Dumnezeu primește să Se facă și să fie numit Fiu al omului. Nu primind schimbare Cel ce era (căci neschimbabil este), ci pentru că a asumat ceea ce nu era El (iubitor de oameni fiind), pentru ca Cel necuprins să devină cu putință a fi cuprins, prin mijlocirea trupului împreună cu noi petrecând și convorbind, ca din spatele unui acoperământ, căci a suporta Dumnezeirea Sa pură nu este cu putință firii create și stricăcioase. Pentru aceasta, cele de neamestecat se amestecă; nu numai Dumnezeu cu creația, nici numai mintea cu trupul, nici numai temporalul cu atemporalul, nici numai mărginitul cu nemărginitul, ci și nașterea cu fecioria, și Cel ce este mai presus de orice cinstire cu necinstirea, și cel nesupus vreunei patimi cu patima, și Cel nemuritor cu stricăciunea. Deoarece, socotindu-se a fi de nebiruit meșterul răutății, amăgindu-ne (momindu-ne) pe noi cu nădejdea dobândirii dumnezeirii, prin arătarea în trup el însuși a fost amăgit (momit); pentru ca pe Adam atacându-l, de Dumnezeu să fie prins și lovit, și în acest chip Noul Adam pe cel vechi să-l redobândească, și osândirea trupului să fie dezlegată, de vreme ce prin trup a fost omorâtă moartea”.
[Dumnezeu-Cuvântul Se îmbracă în trup omenesc și Se pogoară la omul cel căzut prin pizma diavolului, pentru că în alt chip nu ar fi fost cu putință ridicarea făpturii din moartea păcatului, nici omul nu ar fi putut suporta o relație cu Dumnezeu fără ca Acesta să-Și protejeze lucrul mâinilor Sale prin asumarea trupului omenesc. Dar prin trupul lui Hristos este lovit și vicleanul diavol, care a crezut că se luptă doar cu un urmaș al lui Adam, iar nu cu Fiul lui Dumnezeu. În acest chip, prin moartea și învierea Mântuitorului a fost omorâtă moartea și Adam izbăvit de sub robia diavolului.]
Omul este invitat să prăznuiască Nașterea lui Hristos și să devină martor ocular al evenimentelor ce au însoțit Taina cea negrăită
„Odată cu Nașterea șlui Hristosț ,cele după cuviință am prăznuit, și eu începătorul praznicului, și voi, și toate făpturile ce sunt în lume, și cele mai presus de lume. Am călătorit împreună cu steaua și împreună cu magii ne-am închinat (Mat. 2, 1), împreună cu păstorii am fost străluciți de lumină și împreună cu îngerii am înălțat doxologii, împreună cu Simeon (Lc. 2, 13) lam primit în brațe, și împreună cu Ana (Lc. 2, 36), cea bătrână și înțeleaptă, să-L lăudăm pe Dumnezeu; și mulțumire (recunoștință) se cuvine Celui ce a venit într-ale Sale în chip străin, căci Cel străin a fost slăvit. Acum despre o altă faptă a lui Hristos va fi vorba, și despre o altă taină. Numi este cu putință a-mi stăpâni desfătarea, eu cel mic devin plin de Dumnezeu și, precum Ioan, voi binevesti chiar și dacă nu sunt înainte-mergător, însă din pustie o voi face (voi vorbi). Hristos Se luminează, împreună cu El să ne luminăm, Hristos Se botează, împreună cu el să ne scufundăm, pentru ca și noi să ne ridicăm împreună cu El”.
[În viziunea Sfântului Grigorie Teologul, nașterea lui Hristos este un praznic nu doar al oamenilor și al lumii în general, ci chiar și al puterilor celor mai presus de lume. Este un praznic universal la care omul nu este un simplu spectator, ci este chemat la o împreună-participare cu martorii evenimentelor biblice, la conștientizarea faptului că se află acum față-n-față cu Pruncul Hristos.]
Hristos Se botează ca să ne arate modul corect al curățirii și al primirii harului mântuitor
„Iisus Se botează; doar acest fapt, sau și altele e nevoie să le ținem cu silință? Adică Cine a fost șbotezatț? Și de către cine? Și în ce vreme? Că El a fost curat și de către Ioan a fost botezat, și șde atunciț S-a făcut începutul semnelor? Pentru ca ce anume să învățăm și în ce anume să fim educați? Faptul că mai înainte de toate trebuie să ne curățim și să avem smerita-cugetare, și să vestim cuvântul (să propovăduim) atunci când am ajuns la vârsta desăvârșită trupească și duhovnicească. Primul lucru ștrebuie să-l spunemț către cei ce vor a se apropia de botez și nu s-au pregătit cum se cuvine mai înainte, nici nu li s-a hărăzit o liberare sigură, prin făptuirea binelui. Căci dacă harul (pentru că într-adevăr este har) dăruiește lăsarea celor din trecut, atunci cu mai multă vrednicie să se îndrepte spre cele ale evlaviei, iar nu spre vechea vărsătură să se întoarcă (Pilde 26, 11). Al doilea, îi privește pe cei ce se trufesc în fața iconomilor Tainelor (preoților), ținându-se a fi mai vrednici decât aceia”.
[Evenimentul care urmează imediat după Naștere în spațiul liturgic este Botezul. Hristos Se botează nu din alt motiv, ci ca să ne arate modul corect al curățirii, care a fost precedată de o corectă pregătire. Botezul înseamnă eliberarea de omul vechi al păcatului prin primirea harului mântuitor; de asemenea, înseamnă că făptuirea binelui pentru om devine un lucru firesc.]
Hristos este modelul comportamentului cuviincios și smerit, legea propășirii duhovnicești în Biserica Sa
„Al treilea lucru este spus către cei ce se sprijină pe curajul lor tineresc și au părerea că orice împrejurare este potrivită învățării șaltoraț, sau prezidării șîn adunăriț. Hristos primește curățirea; și tu nesocotești (disprețuiești) curățirea? El este curățit de către Ioan; iar tu te împotrivești celui ce-ți predică? Hristos era de treizeci de ani; iar tu, înainte de a-ți fi crescut barba, îi înveți pe cei bătrâni, sau crezi că-i înveți, deși nici după vârstă, nici după modul de a fi nu ești vrednic de cinste? Apoi îți va veni în minte în această împrejurare exemplul lui Daniel și al altor tineri judecători. Căci oricine nedreptățește pregătit este spre îndreptățire. Dar nu constituie lege a Bisericii lucrul care este rar; așa cum cu o singură rândunică nu se face primăvară, nici geometrie cu o singură linie, sau marinar printr-o singură călătorie cu corabia”.
[Buna rânduială a lucrurilor din Biserică se ține prin discernământ și experiența dobândită odată cu înaintarea în vârstă, iar nu printr-un entuziasm individualist și lipsit de o prealabilă curățire de patimi a celui ce dorește să-i învețe pe alții. Întru toate să privim spre Hristos, modelul comportamentului cuviincios și smerit, lege a propășirii duhovnicești în Biserica Sa.]
