Poet nepereche, prozator, eseist, gazetar, economist, cronicar. Iată doar câteva dintre atributele care ar putea caracteriza monumentala personalitate a lui Mihai Eminescu. De numele lui se leagă primul dicționar de economie politică din țară, ba chiar și ideea construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Despre dragostea sa pentru Biserică, despre preocupările sale gazetărești, uneori cu reverberații religioase, sau despre latura sa pragmatică ne-a vorbit prof. acad. dr. Tudor Nedelcea, cercetător științific la Institutul de Cercetări Socioumane „C.S. Nicolescu Plopșor” (Craiova) – Academia Română și pasionat de opera eminesciană.
Domnule academician, cum ați putea descrie implicarea lui Eminescu în viața Bisericii din perioada în care trăit?
Am fost plăcut surprins să constat că Eminescu dorea o catedrală a mântuirii neamului. Acești termeni îi folosește Eminescu încă din 1881, atunci când la București era o dezbatere între cercurile austro-ungare și maghiare pentru reînființarea unei mitropolii catolice la București, având în vedere religia regelui nostru, religia catolică. Ei bine, primul din România care a luat atitudine împotriva acestei pledoarii nedrepte a fost Mihai Eminescu. El a fost acela care s-a contrapus acestui demers, publicând în ziarul „Timpul” și câte trei articole pe zi prin care arăta parlamentarilor că nu este normal ca într-o țară ortodoxă să se creeze o catedrală catolică. Asta a atras după sine arestarea și „îmbolnăvirea” lui din 1883. El a demonstrat atunci că cel care urma să fie numit în scaunul acestei mitropolii, contele Peoli, era de fapt spion, iar faptul că Vaticanul l-a retras pe acest monsenior a arătat că argumentarea sa era întru totul justificată. De asemenea, Eminescu a spus că regele Carol I trebuia să aleagă între a fi de partea religiei supușilor săi sau de partea religiei familiei sale. Ei bine, spre onoarea sa, regele Carol nu a aprobat înființarea acestei catedrale. În această situație, Eminescu a venit cu ideea înființării unei catedrale a mântuirii neamului. Această idee era mai veche, fiind exprimată în ziarul „Timpul”, însă nu cu acești termeni. Se pare că el, aflându-se în redacția ziarului, a văzut dorobanții care se întorceau de pe câmpul de luptă din Bulgaria, unde s-a purtat Războiul de Neatârnare, unii fără un picior, alții zdrențuiți, și atunci a afirmat că pentru acești nenorociți, dar și pentru cei care au căzut pe câmpul de luptă, avem datoria, noi toți, să ridicăm o catedrală a mântuirii neamului, pentru a înlocui aceste jertfe de vieți omenești. Acestea erau scrise într-un articol, dar termenul propriu-zis a apărut abia în 1881.
Lucru interesant este că, la aceste propuneri, Eminescu venea și cu soluții practice. Era un pragmatic… ce nu s-a văzut! Ei bine, pentru catedrala mântuirii neamului, Eminescu a spus că fondurile trebuie luate de la Loteria Națională și demonstra cu cifre statistice (este știut faptul că a fost pentru o scurtă perioadă profesor de statistică la universitate) că se poate lua o sumă oarecare pentru împlinirea acestui vis care, din păcate, nu s-a putut încă concretiza. Mărețul proiect a fost dezvoltat de patriarhul Miron Cristea, de patriarhul Teoctist și, astăzi, de Preafericitul Patriarh Daniel. Acest text despre catedrala mântuirii neamului l-am găsit cu totul întâmplător.
Alături de ideea aceasta a catedralei mântuirii, Eminescu a mai susținut că Biserica noastră strămoșească este o Biserică națională, lucru pe care l-a și demonstrat. Sunt foarte multe idei în ceea ce privește opinia lui despre Biserică și despre Mântuitorul Hristos, are chiar un articol superb publicat în ziarul „Timpul” la data de 12 aprilie 1881, în care vorbește despre viața Mântuitorul și despre Învierea Sa, amintind totodată că singura modalitate de guvernare care ar putea fi în stare să aducă roade bune este cea creștină.
„Eminescu este creatorul sociologiei pozitivist-europene”
Ce ne puteți spune despre partea operei sale care este mai puțin accesibilă și cunoscută cititorului de rând?
Noi l-am perceput în manualele școlare, și chiar eu la facultate, ca filolog, doar ca mare poet, oarecum și prozator, dramaturg, dar ceea ce mi se pare fundamental este publicistica lui, este gazetăria lui, care nu era o simplă gazetărie, cum se face în zilele noastre, ci era o adevărată enciclopedie, în care el aduna cunoștințe din toate domeniile de activitate: din sociologie, din statistică, din economie, din istorie, din arheologie, religie etc. Marele sociolog Ilie Bădescu demonstrează că Eminesu este creatorul sociologiei pozitivist-europene și ideile sunt preluate și în domeniul economiei. Faptul că are foarte multe studii de economie în îndreptățește să fie studiat și la istoria doctrinelor economice. El nu s-a considerat niciodată poet. Atunci când Titu Maiorescu i-a tipărit, pe când el era în spital, un prim volum de poezie, în decembrie 1883, și a apărut în ianuarie 1884, Eminescu nu a fost de acord cu acest volum afirmând că acestea nu sunt poezii, sunt versuri și nu sunt încă bine organizate. Vă dați seama cât de pretențios era!
În timpul Războiului de Neatârnare, în 1877, Eminescu nu a scris nici o poezie. Nimeni nu a constatat treaba asta, eu însă am observat și mi-am pus întrebarea: de ce? Am găsit răspunsul atunci când am cercetat cronica pe care a făcut-o unei piese de teatru care avea ca temă Războiul de Neatârnare, unde îl critică foarte dur pe regizor, în ciuda intențiilor sale bune, afirmând că nu poți să te joci cu suferința unui neam. Prin urmare, el nu a scris nici o poezie pentru că neamul despre care vorbea în aceea cronică era pe atunci în mare cumpănă, iar țara nu stătea de poezele. În această perioadă, el pregătea pentru tipar un curs de economie politică. Este și autorul primului dicționar de economie politică, iar articolele sale erau atât de dure, încât oamenilor politici le era pur și simplu frică de el. Mergea de multe ori chiar în parlament și acolo le spunea parlamentarilor adevărul în față. Însuși Titu Maiorescu, mentorul lui într-un fel, a fost atacat tangențial de Eminescu, pentru faptul că fusese avocat într-un proces al fraților evrei Mihăilescu-Varșavski care concesionaseră Căile ferate române în timpul Războiului de Independență în favoarea lor. El mergea pe ideea că avocatul poate să apere și un criminal. Ei bine, Eminescu a afirmat că avocatul trebuie să aibă mai întâi de toate o moralitate. În felul acesta l-a atins și pe Titu Maiorescu, dar numai în calitate de avocat.
Eminescu și presa bisericească
Care a fost dimensiunea religioasă a gazetăriei eminesciene?
Eminescu este, categoric, un promotor al presei bisericești, dar nu se limita la viața bisericească. Aducea în sprijinul acesteia argumente din toate domeniile de activitate. Era o adevărată enciclopedie în care se îmbinau toate pentru a se ajunge la atingerea sopului respectiv. Atunci când a demonstrat drepturile Mitropoliei Bucovinei asupra pădurilor și a altor teritorii, el a venit cu argumente și cu informații luate din statistici, din arhivele și din comentariile străinilor. Era în permanent la zi cu tot ce se publica în Europa, mai ales despre România.
„El a fost cel care a dat definiția economiei politice”
Care ar fi sintagma prin care l-ați putea caracteriza cel mai bine, din perspectiva dumneavoastră, pe Mihai Eminescu?
Cred că „Eminescu – salvarea noastră”, pentru că, dacă s-ar studia și s-ar aplica ideile lui, poate ar fi altă lume. Și, tot legat de întrebarea aceasta, aș vrea să amintesc despre vizita unui ambasador al Braziliei la București, un mare filosof și om de cultură. A ajuns și la noi, la Craiova, unde a primit titlul de doctor honoris causa. În discursul său a spus: „Vreau să mul- țumesc României și în special domnului Eminescu, datorită căruia Brazilia a avut cea mai mare dezvoltare economică din lume”. În anii â70, într-adevăr, ritmul de dezvoltare economică a Braziliei a uimit lumea. Ambasadorul a și justificat afirmația sa, afirmând că economiștii lor au cunoscut opera lui Mihai Manoilescu care valorificase pragmatismul economic al lui Eminescu. Brazilienii l-au primit pe Eminescu prin Manoilescu și iată-l recunoscut oficial de ambasadorul Braziliei, care a fost până acum trei-patru ani la București. El a fost cel care a dat definiția economiei politice.
Cum credeți că receptează generațiile de astăzi opera lui Eminescu?
Astăzi lectura clasică este concurată de internet, dar, fără doar și poate, se va întoarce la forma ei inițială și bineînțeles la Eminescu. El se redescoperă în orice epocă. În perioada interbelică, de exemplu, a fost folosit și de comuniști, și de legionari, parțial însă, pentru că nu era nici de dreapta, nici de stânga. Chiar dacă este pus de către unii profesori universitari pe aceeași linie cu alți scriitori și poeți, după mine obișnuiți și chiar mediocri, valoarea lui va crește în timp. Nici nu are nevoie să fie lăudat sau idolatrizat excesiv, trebuie doar să i se citească opera în întregime, în special publicistica. A fost un consens general încă de la moartea lui. La mormântul lui, un ziarist care i-a făcut mult rău cât a fost în viață a dat indicația: „Doar poetul să fie studiat”. Ei bine, această indicație a durat de la 15 iunie 1889, de la moartea lui, până în 1980, atunci când a apărut primul volum din publicistica eminesciană. (interviu realizat de diac. Ioniță APOSTOLACHE, ‘Ziarul Lumina’, vineri, 15 ianuarie 2010)
