La sfârșitul lunii trecute, Preafericitul Irineu, noul patriarh al Serbiei, s-a întâlnit cu președintele țării vecine, Boris Tadic, informează glassrbije.org, citat de „Ziarul Lumina”. Acesta din urmă a subliniat în cadrul întâlnirii că Biserica a avut un rol esențial în viața societății sârbești. În cadrul discuției s-au abordat problema clerului și a monahilor sârbi din regiunea Kosovo-Metohia, precum și necesitatea protejării patrimoniului cultural din această zonă, așa cum reiese dintr-un comunicat al cabinetului prezidențial. Patriarhul și președintele au căzut de acord asupra faptului că este necesar ca lucrările de finalizare a catedralei „Sfântul Sava” din Belgrad să se încheie cât mai curând. Pe agenda întâlnirii s-a aflat și aniversarea a 1700 de ani de la Edictul de la Milan, eveniment ce va avea ca punct central orașul Niș, în 2013.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





