La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut lucrarea vrednicului de pomenire Episcop al Oradiei, Preasfințitul Părinte Vasile Coman, intitulată „Slujind lui Dumnezeu, slujim oamenilor”.
Volumul este o antologie de predici la duminicile și sărbătorile de peste an, „toate respirând un puternic duh de iubire față de Dumnezeu și față de credincioși”, după cuvintele Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, care scrie Prefața.
Omiliilor cuprinse în această carte li se adaugă, la final, și un mănunchi de înțelepte îndrumări pastoral-misionare adresate preoților.
Lucrarea „Slujind lui Dumnezeu, slujim oamenilor” poate fi achiziționată, la prețul de 36 de lei, de la magazinele de carte bisericească și de la pangarele Bisericilor și Mănăstirilor din Patriarhia Română.





