În Sala „Nestor Vornicescu” a Centrului Eparhial din Episcopia Severinului și Strehaiei, în data de 29 aprilie 2010, s-a desfășurat sub coordonarea Biroului pentru catehizarea tineretului, etapa eparhială a Concursului național de retorică „Crezul meu”, informează episcopiaseverinului.ro. Această manifestare are loc cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și face parte din programul național dedicat „Anului omagial al Crezului și al Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române’.
La această etapă au participat câștigătorii etapei de la nivelul fiecărui protopopiat. Cei 5 elevi de gimnaziu au alcătuit un eseu cu tema „Crezul meu”, expunând modul de înțelegere al mărturisirii de credință pe care și-au însușit-o la botez prin nași și apoi cum o rostesc la fiecare Sfântă Liturghie.
Faza națională a concursului se va desfășura în Catedrala Patriarhală în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în data de 21 mai.
Tot cu acest prilej s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a „Festivalului oratoric Sfântul Ioan Gură de Aur”. La festivalul organizat de Episcopia Severinului și Strehaiei au participat elevii de liceu împărțiți pe grupe de vârstă: juniori – cls. a IX-a; a X-a și seniori cls. a XI-a; cls a XII-a. Anul acesta, în cadrul concursului oratoric „Sfântul Ioan Gură de Aur” au fost propuse două teme: „Crezul Ortodox – temelia credinței noastre” și „Sfinții români – pilde de credință și de viețuire creștină”.
Concurenții clasați pe primele locuri la fiecare secțiune vor participa la faza interjudețeană ce se va desfășura la Mănăstirea Orșova în data de 14 mai.





