Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit duminică, 2 mai, Sfânta Liturghie la Biserica cu hramul „Sfântu Gheorghe” din localitatea Sfântu Gheorghe. La slujbă au participat preacucernicul părinte consilier Enașcu Daniel Florin, preacucernicul părinte Stancu Bogdan, protoiereul Urzicenilor și un sobor de preoți și diaconi, dar și autorități locale și județene. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri teologi.
La sfârșitul Sfintei Liturghii a fost sfințit un așezământ social cultural construit în localitatea Sfântu Gheorghe între anii 2006 – 2010. Pentru această realizare, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a acordat părintelui paroh Niță Mircea, rangul de iconom, informează sf-esc.ro.
De asemenea, a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Petre Tudorel, ce urmează să păstorească parohia Dumitrești, Protoieria Slobozia.





