Sinaxa stareților, starețelor și egumenilor din Episcopia Oradiei

În ziua de sâmbătă, 15 mai 2010, în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei se va desfășura, potrivit prevederilor statutare, articolului 82, alineatul 1, din Statutul pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Sinaxa stareților, starețelor și egumenilor așezămintelor monahale.

Consfătuirea va avea loc la Mânăstirea Izbuc, unde, începând cu ora 9:00, se va săvârși Sfânta Liturghie arhierească de către Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, urmată apoi de lucrările Sinaxei stareților, starețelor și egumenilor din Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, ce are ca temă: „2010 – Anul jubiliar al Crezului Ortodox în Patriarhia Română”, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei

De asemenea, în cadrul ședinței se vor analiza mai multe probleme specifice de ordin duhovnicesc și administrativ și se vor adopta o serie de măsuri adecvate, în scopul îmbunătățirii vieții și disciplinei monahale.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…