La reședința episcopală din Caransebeș a avut loc astăzi, 15 mai, ședința de constituire a Adunării Eparhiale a Episcopiei Caransebeșului pentru mandatul 2010-2014, informează episcopiacaransebeșului.ro.
Evenimentul a debutat cu o slujbă de Te Deum, oficiată de către un ales sobor de preoți în prezența Întăistătătorului Eparhiei și a membrilor Adunării. Ședința a fost deschisă de Preasfințitul Părinte Lucian Episcopul Episcopul Caransebeșului, în calitate de președinte, prilej cu care Preasfinția Sa a evidențiat importanța acestui moment, făcând totodată o prezentare a tuturor realizărilor din timpul mandatului precedentei Adunări eparhiale, precum și a necesităților pastoral-misionare, culturale și sociale ale Episcopiei Caransebeșului pentru următorii patru ani.
De asemenea, în cadrul ședinței, au fost validate mandatele membrilor aleși în cele zece circumscripții electorale, constituite în mod regulamentar pe teritoriul episcopiei noastre. Totodată, s-a aprobat componența comisiilor de lucru și a secretariatului Adunării, fiind în același timp desemnați și reprezentanții Episcopiei Caransebeșului în Adunarea Națională Bisericească, membrii Consiliului Eparhial, ai Consistoriului, precum și delegații în Consistoriile Mitropolitane.
Alegerile pentru legislatura 2010-2014 au avut loc joi, 22 aprilie 2010.
Adunarea Eparhială este organul eparhial deliberativ, ce are în componență 30 de membrii (10 clerici și 20 mireni), împărțiți pe cinci comisii de lucru: administrativ-bisericească; cultural-educațională; economică, bugetară și patrimonială; social-filantropică și
organizatorică; juridică și de validare. Adunarea Eparhială analizează dările de seamă anuale ale fiecărui sector al Episcopiei și aprobă proiectele ce urmează să fie desfășurate.





