La Reședința Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului a avut loc astăzi, 15 mai, ședința de constituire a Adunării Eparhiale, informează TRINITAS TV. Ședința a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Iustinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Pe ordinea de zi s-au aflat, printre altele, verificarea mandatelor noilor membri si validarea lor, Constituirea Comisiilor permanente ale Adunării Eparhiale și Alegerea membrilor pentru Consistoriul Eparhial, precum și validarea Consistoriului Monahal.
Mai multe detalii cu privire la această Adunare eparhială aflăm de la Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Iustinian: „Avem bucuria aceasta luminoasă ca să ne întâlnim aici ca într-o familie cu toți fiii lui Dumnezeu. Încercăm așa cum s-a spus în Evanghelie: ‘Așa să fie purtarea noastră în fața oamenilor ca văzând ei faptele voastre să laude pe Tatăl nostru cel din ceruri’. Aceasta este lupta noastră, a fiecărui creștin ca să fie faptele noastre în concordanță cu titlul de ‘fiul al lui Dumnezeu’.”
Alte informații aflăm de la Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Eparhiei Maramureșului și Sătmarului: „S-au purtat discuții pe marginea unor evenimente ce urmează să le puncteze Episcopia noastră în viitor și anume: 20 de ani de la reactivarea Episcopiei, 83 de ani de la înființarea ei oficială și 620 de ani de atestare documentară a vieții bisericești în ținutul Maramureșului și Sătmarului”.
Ședința a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum de către Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Eparhiei Maramureșului și Sătmarului, asistat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Iustinian, Chiriarhul eparhiei, în Paraclisul episcopal cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”.





