Pe lângă praznicele îndătinate din cursul anului ecclezial, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit mai multe zile speciale de sărbătoare.
Ziua Națională a Familiei a fost sărbătorită ieri, 16 mai. Conform hotărârii Sfântului Sinod, familia creștină este cinstită în duminica cea mai apropiată datei de 15 mai. Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel a transmis, cu acest prilej, un mesaj de binecuvântare.
Duminica următoare datei de 1 iunie este dedicată părinților și copiilor, iar duminica de după Adormirea Maicii Domnului, românilor migranți. 1 septembrie, începutul anului nou bisericesc, este și Ziua Rugăciunii pentru Mediu, informează TRINITAS TV.
Ziua de 13 noiembrie a fost închinată Bibliei, iar cea de 30 noiembrie, atunci când îl pomenim pe Sfântul Andrei, „Apostolul românilor”, este Ziua Națională Bisericească.
În toată Patriarhia Română sunt organizate, cu aceste ocazii, manifestări speciale, programe social-filantropice și educaționale.





