Și drapelul și Crucea cheamă oamenii la jertfă – Mitropolitul Moldovei la Batalionul „Petrodava”

Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a sfințit marți drapelul de luptă al Batalionului 634 Infanterie „Petrodava”, la aniversarea a 25 de ani de la înființarea unității și le-a vorbit militarilor despre similitudinile dintre drapel și Cruce.

„Pentru o unitate militară, pentru un corp de oaste, drapelul semnifică același lucru precum Crucea pentru Biserică. De fapt, cele două au aceeași însemnătate în anumite privințe, păstrând identitatea fiecăreia: cheamă oamenii la spirit de jertfă, de curaj și de demnitate”, a evidențiat ierarhul.

IPS Teofan sfințește drapelul Batalionului 634 Infanterie „Petrodava”. ©Doxologia / Tudorel Rusu

În cadrul manifestării aniversare de la Piatra Neamț au fost avansați în funcție militari care s-au remarcat prin activitatea lor și s-au oferit decorații atât unor cadre militare active cât și în rezervă, informează Doxologia.

IPS Teofan scrie în cartea de impresii a Batalionului. ©Doxologia / Tudorel Rusu

După oficierea slujbei de sfințire a drapelului, Părintele Mitropolit a vizitat capela instituției, iar la final a scris în cartea de impresii a Batalionului.

Foto credit: Doxologia / Tudorel Rusu

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…