„Oastea Domnului” s-a adunat la Sibiu, de Rusalii

În fiecare an, la sărbătoarea Rusaliilor, Catedrala mitropolitană din Sibiu este locul unde se adună sute de membrii ai Asociației Ortodoxe ‘Oastea Domnului’. Credincioșii participă la slujba Vecerniei, își împărtășesc din gânduri și din experiențele duhovnicești, iar în ziua praznicului participă la Sfânta Liturghie oficiată la mormântul întemeietorului asociației, părintele Iosif Trifa.

Praznicul Pogorârii Sfântului Duh a început la Catedrala mitropolitană din Sibiu cu slujba Vecerniei, oficiată de Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă a participat și Înalt Preasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, care a vorbit la final despre însemnătatea sărbătorii și a lucrării Duhului Sfânt în Biserică. ‘Prin Sfintele Taine ne-am unit cu Hristos. Prin Botez am murit și am înviat cu Hristos și ne-am născut la o nouă viață. Participăm împreună cu Hristos la o nouă viață, în Hristos. Este viața sacramentală, viața Tainelor. Nu putem detașa lucrarea sacramentală de Biserică, unde lucrează Sfintele Taine. Pe lângă cele șapte Sfinte Taine, există în Biserică și alte lucrări ale harului Duhului Sfânt, cum ar fi apa sfințită’, a spus Părintele Mitropolit.

Înalt Preasfințitul Părinte Laurențiu a transmis apoi mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat membrilor Asociației Ortodoxe ‘Oastea Domnului’ prin care a salutat adunarea de la Sibiu și manifestările organizate, informează mitropolia-ardealului.ro.

La slujba oficiată în catedrală au participat sute de membri ai ‘Oștii Domnului’ din țară și chiar din străinătate. ‘Este o tradiție ca ‘Oastea Domnului’ să se adune la Rusalii în Catedrala mitropolitană din Sibiu. Ea datează din anii ’20, de pe vremea părintelui Iosif Trifa, întemeietorul acestei asociații ortodoxe. Sunt prezenți la Sibiu membrii din toată țara și chiar din străinătate’, a spus părintele prof. Vasile Mihoc, important membru al ‘Oștii Domnului’. Adunarea a continuat în ziua praznicului Rusaliilor, la mormântul părintelui Iosif Trifa, unde un sobor de preoți și diaconi a oficiat Sfânta Liturghie. O altă adunare națională importantă a ‘Oștii Domnului’ la Sibiu are loc pe 12 februarie, ziua în care părintele Trifa a trecut la cele veșnice. Manifestări similare se organizează în timpul anului și în alte orașe.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…