Piesă de teatru creștin la parohia ‘Olari’ din București

Parohia ‘Olari’ din Capitală, în parteneriat cu Centrul social educațional ‘ADORNO’ și cu Grădinița nr. 271, a organizat, vineri, 21 mai, piesa de teatru creștin ‘Sfinții Constantin și Elena’, scrisă de Eleonora Iordache și interpretată de copiii din Grupa Fluturașilor.

De sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, copiii de la Grădinița nr. 271 din București, îmbrăcați în costume romane, au pus în scenă momentul apariției pe cer a Sfintei Cruci din timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, informează „Ziarul Lumina”.

‘Am pășit, prin intermediul frumoaselor versuri ale piesei de teatru, alături de cei mici, într-o lume a trecutului, i-am întâlnit pe fondatorii Romei, pe Remus și Romulus, am călătorit prin cetatea celor șapte coline, pentru ca apoi să ajungem pe teritoriul vastului Imperiu Roman, în Naissus, alături de Sfânta Elena, la momentul nașterii viitorului Împărat Constantin și, mai apoi, am fost purtați cu drăgălășenia și avântul micilor centurioni pe câmpul de luptă, alături de Împăratul ce se închină pentru prima dată Fiului lui Dumnezeu, cerându-i ajutor și promițându-le creștinilor vremea libertății lor. I-am privit pe Lactanțiu și pe Eusebiu – episcop de Cezareea, istoricii care ne-au lăsat în scris mărturia minunii săvârșite pe câmpul de luptă. Ne-am bucurat apoi de victoria Împăratului Constantin și am înțeles, în cele din urmă, că avem și noi, cei mari, multe de învățat din conștiinciozitatea și bucuria care se citeau în ochii micilor actori, transpuși în personaje celebre ale umanității’, a mărturisit părintele paroh Mihai Iordache.

Diplome de participare pentru micuții artiști

La final, toți copiii au primit diplome de participare, din partea Parohiei ‘Olari’ și a Centrului social educațional ‘ADORNO’, ca semn de prețuire pentru efortul și seriozitatea lor. Părintele paroh Mihai Iordache i-a mulțumit Elenei Țugui, directorul Grădiniței nr. 271, precum și educatoarelor Didina Dobrescu și Simona Botez pentru grija pe care o manifestă pentru copiii talentați. De asemenea, le-a mulțumit și părinților care au venit în număr mare la această sărbătoare, alături de ceilalți enoriași.

‘Această scenetă este un prilej de mare importanță pentru venirea copiilor în Biserică, mai ales cu o astfel de misiune – cinstirea Sfinților Împărați Constantin și Elena. Biserica trebuie să fie lăcașul tuturor copiilor, mici și mai mari, trebuie să îi îndrume și să le dea repere în lumea aceasta dezorientată, dezordonată și desacralizată în care trăim. Trebuie să le amintească neîncetat că nu suntem măsura tuturor lucrurilor și că nu este o altă metodă mai bună decât prin

a-i face părtași și a-i pune să ne povestească viețile sfinților. Tot de la părintele paroh am aflat că Biserica ‘Olari’, imediat ce mijloacele logistice îi vor permite și Centrul social educațional ‘ADORNO’ va fi construit, își propune nu numai susținerea și educarea copiilor cu o situație materială precară, ci și înființarea unui departament de excelență pentru cei cu capacități deosebite.

La Biserica ‘Olari’, un alt program artistic va avea loc duminică, 6 iunie, când copiii din cadrul DGASPC Sector 2 vor prezenta o nouă piesă de teatru. Tot în aceeași zi, în cadrul unei acțiuni cultural-filantropice mai ample, ‘OLARI- Zâmbete pentru copii’, vor fi înzestrate cu jucării și cărți apartamentele copiilor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 și ale copiilor nevoiași pe care parohia îi are în grijă.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…