Trei miniștri. Trei proiecte de Lege a educației diferite. Trei încercări de modificare a statutului actual al disciplinei Religie. În interviul de mai jos, prof. univ. dr. Radu Carp, de la Facultatea de Științe Politice, Universitatea București, arată motivele controverselor referitoare la obiectul Religie, de ce este o utopie predarea alternativă a Istoriei Religiilor, și continuă seria răspunsurilor referindu-se la impactul pe care l-ar avea lipsa educației religioase la nivelul școlii, dar și al familiei, în genere, al societății, informează ‘Ziarul Lumina’
De ce credeți că ora de Religie este atât de controversată?
De fiecare dată când se discută un proiect de Lege a educației apare problema modificării actualului statut al disciplinei Religie. Dezbaterile pe marginea acestui subiect au devenit extrem de previzibile în ultima perioadă: un ministru inițiază un proiect de lege fără consultarea prealabilă a cultelor, inițial problema Religiei în școli este reglementată la fel ca și în prezent, ulterior apar diferențe de statut în imediata apropiere a dezbaterii parlamentare, Patriarhia ia atitudine, urmează apoi și alte culte, ministerul de resort inițiază o nouă dezbatere cu participarea cultelor, apoi proiectul este votat în Parlament fără modificări față de varianta inițială, dar nu ajunge a fi aplicat. S-a întâmplat în 2008, în 2009, se întâmplă în 2010. Trei miniștri, trei viziuni diferite asupra educației, trei încercări de a modifica statutul actual al religiei în școli.
„Oficial, nu se intenționează scoaterea Religiei din școlile publice”
Față de precedentele episoade, diferă în vreun fel dezbaterile din 2010 pe marginea acestui subiect?
Dezbaterile din 2010 diferă doar prin două aspecte, care, însă, sunt fundamentale: de această dată reacția Patriarhiei nu a fost urmată de consultarea ministerului cu Biserica Ortodoxă Română sau împreună cu alte culte și, pentru prima dată, este menționată Istoria Religiilor ca alternativă la Religie. Revenind, ora de Religie este controversată deoarece cei care inițiază aceste modificări realizează la nivel intuitiv că nu există motive pentru a modifica actualul sistem, care se regăsește de altfel în majoritatea țărilor europene, dar, pe parcurs, din cauza lipsei unei educații religioase în școală, și nu în numele unei atitudini de rea-credință, cedează tentației de a schimba fără a calcula efectele spirituale, sociale și educaționale ale unei asemenea modificări.
Cum apreciați motivele pentru care se dorește scoaterea acestei materii din școală?
Articolul din proiectul de Lege a educației naționale înaintat Parlamentului nu scoate Religia în afara școlii, dar se consideră că Istoria Religiilor poate fi predată alternativ. Prin urmare, nu există la nivel oficial o intenție de a scoate definitiv religia din școlile publice. A introduce o materie, cum ar fi Istoria Religiilor în curricula școlară, este utopică, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, nu există cadre didactice specializate pentru a preda o asemenea disciplină. Nu există în țară o catedră sau vreo specializare cu această denumire la nivelul universităților. Există un institut în cadrul Academiei Române, dar acesta reunește cercetători și nu are ambiția și nici misiunea de a elabora o curricula școlară pentru Istoria Religiilor. În al doilea rând, majoritatea țărilor europene nu includ Istoria Religiilor în curricula școlară. Există o excepție, care nu poate fi în nici un caz un model de luat în seamă în România. În Estonia se predă în școli Istoria Religiilor, dar este obligatoriu ca profesorii care predau această disciplină să aibă o dublă specializare, în teologie și în pedagogie. Măsura a fost luată din rațiuni practice: Estonia are doar 1.300.000 de locuitori din care numai 23% se declară oficial membri ai unui cult creștin (11% luterani, 10% ortodocși, 2% alte Biserici) și nu există suficient personal de cult pentru a asigura predarea religiei pe baze confesionale.
„Alteritatea nu influențează identitatea religioasă…”
Care este argumentul pentru introducerea istoriei religiilor la noi?
Argumentul este acela că școlarii ar trebui pregătiți pentru a face față ulterior unui mediu multiconfesional și multietnic. Un argument care nu rezistă la o privire atentă: din analiza datelor obținute dintr-o cercetare parte a cursului Teoriile secularizării, pe baza mai multor focus grupuri pe întreg teritoriul țării de studenții facultății în care predau, a reieșit că majoritatea părinților și o mare parte din copii au experiențe multiconfesionale (îndeosebi ca urmare a migrației circulare în țări cu alte majorități confesionale, dar și datorită contactului direct în țară cu alte confesiuni), însă în aceeași măsură nu resping predarea Religiei pe baze confesionale în școli. Alteritatea nu influențează identitatea religioasă, cel puțin nu în ceea ce privește educația.
Care considerați că sunt beneficiile unei educații religioase primite de timpuriu?
Crearea unui sistem de raportare la lumea înconjurătoare bazat pe câteva repere clare. O persoană cu educație religioasă are un risc mai mic de expunere neadecvată la provocările cu care se va confrunta mai târziu în viață. Cei care nu au căpătat o educație religioasă se confruntă cu probleme cărora nu le pot da un răspuns în primul rând pe planul vieții personale. Destrămarea familiilor, avortul, etc., evenimente traumatizante, pot fi evitate printr-o educație religioasă timpurie. De multe ori cei aflați în situațiile descrise mai sus caută o rezolvare a problemelor întâmpinate prin apelul la sfatul preotului, după o perioadă în care refuză orice discuție cu alte persoane. Pentru mulți dintre ei este, însă, prea târziu, fiind vorba de persoane aflate la o vârstă la care transferul competențelor cognitive – pentru a utiliza o sintagmă la modă azi în educație – nu se mai face atât de ușor ca la vârsta școlarității.
Înapoi în timp
Ce ar însemna pentru școala românească lipsa religiei?
Ar însemna în primul rând o gravă problemă socială – mă refer aici la numărul foarte mare de profesori care predau religia în școală, proveniți din rândul personalului clerical. Un număr foarte mare datorat cererilor venite din partea părinților și a reacțiilor pozitive din partea elevilor, și nu ca urmare a unei politici deliberate a Bisericilor de a depinde într-un grad mai mare de bugetul de stat. Ar însemna, de asemenea, o altă viziune asupra școlii. Școala ar deveni un spațiu neutru care afirmă doar valori relative și prin urmare neinteresant pentru cei care caută în cadrul ei răspunsuri la întrebările pe care le au despre viață și despre raportarea lor la societate.
Dar pentru familia autohtonă?
Lipsa Religiei în școli ar putea duce la transmiterea valorilor religioase pe filieră exclusiv familială sau combinată cu o transmitere prin intermediul școlilor confesionale. Cu alte cuvinte, o situație comparabilă cu cea din unele țări din estul Europei dinainte de 1989. Ne-am întoarce în timp, într-o perioadă pe care colectiv am refuzat-o la un moment dat și din cauza faptului că se refuza prezența Religiei în spațiul public.
