La Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, începând cu orele 11.00, a fost oficiată ieri, 9 iunie, slujba de pomenire a episcopului Iosif Gafton, la împlinirea a 26 de ani de la trecerea la Domnul a vrednicului ierarh vâlcean, informează episcopiaramnicului.ro.
La această slujbă au luat parte atât slujitorii Catedralei Arhiepiscopale, cât și angajații Centrului Eparhial, în frunte cu membrii Permanenței Arhiepiscopale, precum și o seamă de credincioși.
Momentul comemorativ s-a încheiat la mormântul episcopului Iosif, situat în curtea Centrului Eparhial, lângă biserica Bolniță, aici rostindu-se o rugăciune de pomenire.





