În Craiova vor fi instalate icoane în mijloacele de transport în comun

Peste 200 de icoane sunt instalate la sfârșitul acestei săptămâni în mijloacele de transport în comun din Craiova. Inițiativa aparține Asociației Studenților Creștin Ortodocși din municipiu și are binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu.

Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS, Gheorghe Cioiu: „Inițiativa studenților creștin ortodocși craioveni poartă arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. De asemenea, un preot delegat din partea Centrului Eparhial va săvârși și o slujbă de sfințire a mijloacelor de transport unde vor fi așezate aceste icoane ce reprezintă pe Maica Domnului împreună cu pruncul Iisus Mântuitorul. Prin această acțiune se dorește ca Maica Domnului să vegheze călătoria în bune condiții a cetățenilor. Amintim că în urmă cu șase ani, tot la inițiativa tinerilor din cadrul Asociației ASCOR, mijloacele de transport în comun din Craiova au fost dotate de Arhiepiscopia Craiovei cu mai multe icoane, însă datorită suplimentării numărului de mijloace de transport sau deteriorării unora dintre icoane s-a simțit nevoia suplimentării acestora”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…