La Centrul Eparhial din Galați a avut loc astăzi, 17 iunie, întrunirea profesorilor de Religie, în vederea acordării arhiereștii binecuvântări pentru înscrierea la examenul de titularizare.
Întâlnirea a fost precedată de participarea respectivelor cadre didactice la slujba Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Nicolae și Sf. Andrei”, informează edj.ro.
Evenimentul a fost prezidat de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, care a evidențiat rolul pe care profesorul de Religie îl poate avea în societatea de astăzi, ca purtător al mesajului Sfintei Evanghelii. Pentru împlinirea chemării sale misionare și catehetice, dascălul de Religie trebuie el însuși să arate o înaltă trăire duhovnicească iar în centrul vieții sale să aibă permanent în vedere că Mântuitorul Iisus Hristos este supremul Învățător, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.
„Lângă Mântuitorul Iisus Hristos stau tot timpul ca icoane și modele copiii. Iată de ce programul școlar este și programul misionar al Bisericii și iată de ce profesorii de Religie sunt și misionarii Bisericii, mulți dintre fiind absolvenți de teologie pastorală și absolvenți de teologie didactică, dar împreună sunt creștinii misionari ai Bisericii. Rodul bogat al lucrării lor se vede în prezența copiilor lângă icoane, lângă părinții lor și la programul Bisericii ‘Hristos împărtășit copiilor’.”, a mai adăugat Înaltpreasfințitul Părinte Casian, informează TRINITAS TV.





