Examen de admitere la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea

În perioada 15-17 iunie 2010, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea a organizat admiterea în ciclul liceal de profil, după ce candidații, absolvenți ai ciclului gimnazial de opt clase, au avut posibilitatea să se înscrie la secretariatul instituției în perioada 11-14 iunie, informează arhiram.ro.

Examenul propriu-zis a fost precedat de vizita medicală a candidaților, continuând cu verificarea cunoștințelor religioase și aptitudinilor specifice profilului teologic-ortodox.

La Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea s-au înscris un număr de 20 de candidați din Eparhia Râmnicului pentru locurile disponibile pentru clasa a IX-a. În urma evaluărilor făcute pe baza baremelor de corectare avizate, au fost admiși toți cei 20 de candidați.

În prima zi de concurs – 15 iunie, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a fost prezent la Seminarul Teologic prilej cu care i-a binecuvântat pe tinerii candidați și a rostit un cuvânt de învățătură referitor la chemarea și demnitatea misiunii preoțești.

În cursul zilei de astăzi s-au afișat rezultatele la probele de aptitudini.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…