În duminica a patra după Rusalii, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat, alături de un frumos sobor de preoți și diaconi, slujba de punere a pietrei de temelie pentru o nouă biserică ortodoxă în municipiul Beiuș, ce va avea hramurile ‘Înălțarea Domnului’ și ‘Acoperământul Maicii Domnului’, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania.
Municipiul Beiuș, situat în centrul depresiunii cu același nume, în sud-estul județului Bihor, pe malul drept al Crișului Negru, este înconjurat de lanțurile muntoase ale munților Bihor-Vlădeasa la est, Pădurea Craiului la nord și Codru-Moma la sud-vest. În secolul al IX-lea, Beiușul era parte constitutivă a voievodatului lui Menumorut, intrând ulterior sub stăpânire maghiară, în timpul regelui Arpad. Prima atestare documentară a localității datează din 1270, cu numele Benenus, iar în catastiful visteriei lui Mihai Viteazul din anii 1596-1600, în care sunt precizate dările pe care trebuia să le plătească ardelenii, numele orașului apare sub forma Beiș, o transcriere incorectă de către persoana care a redactat documentul, fiind vorba de forma Binș (cum este denumit până în zilele noastre, în variantă populară) sau Beinș. În decembrie 1600, voievodul Mihai Viteazul, aflându-se în drum spre Viena, a petrecut la Beiuș două zile, lăsând aici un corp de armată sub conducerea postelnicului Dimitrie Buzinca, pentru apărarea orașului și a districtului, care urma să i se atașeze, la întoarcerea spre Transilvania, când trebuia să se înfrunte cu Sigismund Bathori.
Modelul noii biserici, Mănăstirea Sămurcășești
Actualmente, Beiușul este un oraș multietnic și pluriconfesional, cei aproape 11.000 de locuitori fiind împărțiți în 12 etnii, din care cea română reprezintă aproape 90%, și 13 confesiuni, în care cea ortodoxă ocupă o pondere de aproximativ 83%, circa 9.100 de suflete. În ciuda acestei proporții covârșitoare, credincioșii ortodocși din Beiuș au doar trei biserici și două capele de spital.
Zidirea bisericii noi ce va avea hramurile ‘Înălțarea Domnului’ și ‘Acoperământul Maicii Domnului’ ne-a fost încredințată de Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, ca și preotului Dorel Gheorghe Varga, secretar al Protopopiatului Beiuș și preot slujitor la Parohia Beiuș I.
În iunie 2009, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei a înființat parohia misionară Beiuș IV, o parohie de cartier, ce urmează să se formeze în jurul bisericii noi a cărei piatră de temelie a fost pusă duminică, 20 iunie 2010. Acest nou lăcaș se va construi după modelul bisericii sfintei Mănăstiri Sămurcășești, din Arhiepiscopia Bucureștilor, construită în 1808 de vornicul Constantin Samurcaș și soția sa, Zinca Samurcaș, demolată și rezidită pe vechile temelii în perioada 1941-1943, după planurile arhitectului Ion Cernescu, cu cheltuiala Prefecturii Ilfov și prin sârguința generalului Teodor Ciurea, bun creștin, prefect al Județului Ilfov în acea perioadă.
Prin biserici ne-am înscris în marea cultură a lumii
După sfințirea pietrei de temelie și a locului unde se va înălța noul sfânt lăcaș, părintele Ioan Balint, protopopul Beiușului, a dat citire Hrisovului ce s-a așezat lângă piatra de temelie, în locul unde va fi absida sfântului altar.
Părintele paroh Dorel Varga a accentuat ideea că ‘de n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc’, asemănând fazele construcției bisericii cu câteva virtuți. Temelia se aseamănă cu răbdarea: ‘Noi am avut răbdare. Au fost multe ispite și opreliști de tot felul, trecând peste toate cu ajutorul și purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu’. Fundația se aseamănă cu credința: ‘Acolo unde nu există credință, nu există nici o stavilă împotriva răului’.
Cărămizile simbolizează faptele bune ale credincioșilor ce vor sări în ajutor, mortarul simbolizează smerenia, liantul faptelor bune, acoperișul este dragostea lui Dumnezeu, iar Sfânta Cruce din vârful turlei face legătura dintre cer și pământ. Am evocat contribuția unor iluștri înaintași, care au realizat mărețe fapte ale credinței în Beiuș, precum și datoria generației prezente de a le urma exemplul. Ca preoți, am mulțumit Preasfințitului Sofronie pentru binecuvântare, pentru osteneală și prezență, primarului Beiușului, Adrian Domocoș, pentru importantul și consistentul sprijin acordat, membrilor consiliului local, pentru atribuirea terenului cu titlul de folosință gratuită, sponsorilor Ioan Degău și Bujor Braica, precum și tuturor credincioșilor, asigurându-¬i de prețuire și neîncetată rugăciune către tronul Preasfintei Treimi.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Sofronie s-a referit la vocația poporului român de a zidi biserici care, cu frumusețea lor, împodobesc pământul și cu care ne-am înscris în marea cultură a lumii, acestea fiind ‘adevărate sinteze între Orient și Occident, între lumea Răsăritului plină de frumusețe și spiritualitate și lumea pragmatică a Apusului’. Întrucât ‘neamul nostru românesc este un neam ctitor de sfinte lăcașuri’, datoria noastră, a celor de astăzi, este ‘să continuăm efortul ctitoricesc al înaintașilor noștri’.
În această linie a tradiției înaintașilor se înscrie și ctitoria unei noi biserici ortodoxe la Beiuș, acest act istoric fiind de fapt un aspect al normalității, al continuității și al nădejdii în înveșnicire: ‘Normalitate pentru că, în ciuda tuturor răutăților și nebuniilor veacului din care facem parte, nu ne lăsăm zdrobiți de greutăți, în pofida lor înălțând biserici spre slava lui Dumnezeu. Un semn al continuității, pentru că ne înscriem în efortul ctitoricesc, în marea respirație de întemeietori de biserici a înaintașilor noștri și cu mare nădejde la înveșnicire, pentru că ceea ce facem, facem cu nădejdea că Dumnezeu va binecuvânta efortul nostru și că toți cei care veți ajuta la ridicarea și înfrumusețarea acestei biserici veți primi în dar de la Dumnezeu Împărăția Cerurilor’.
Întâistătătorul Eparhiei Oradiei s-a referit apoi la rolul pe care Biserica Ortodoxă l-a avut în istoria poporului român arătând că ‘Biserica noastră este cea care a asigurat ființa națională și unitatea neamului’ iar înălțarea de biserici ‘este un act de demnitate pe care îl fac toate popoarele creștine ortodoxe în condiții de libertate’. Preasfinția Sa a arătat că stilul arhitectonic al bisericii, care poate părea oarecum atipic pentru această parte a țării, este întru totul ortodox, bizantin. Potrivit teologiei Bisericii, în ortodoxie, Dumnezeu poate fi experiat prin ‘energiile dumnezeiești necreate care vin și-L aduc pe Dumnezeu în inima celui care se roagă’, iar cupola îl arată pe Dumnezeu ‘care vine în mijlocul poporului Său’.





