Mesaj de condoleanțe al Patriarhului României la înmormântarea Preacucernicului Părinte Dumitru Iordache: UN HARNIC LUCRĂTOR ÎN VIA DOMNULUI

În ziua de 22 iunie 2010 s-a mutat la cele veșnice vrednicul de pomenire preot iconom stavrofor Dumitru Iordache de la parohia Militari I, Protoieria I Capitală, Sfânta Arhiepiscopie a Bucureștilor.

S-a născut în ziua de 8 august 1937, în comuna Măgurele din județul Ilfov, în familia unor vrednici și evlavioși gospodari, Gheorghe și Maria Iordache, fiind al șaselea și ultimul copil. Simțind chemarea spre slujirea preoțească, s-a înscris la Seminarul Teologic, pe care l-a urmat între anii 1951-1955, la Mănăstirea Plumbuita și la Mănăstirea Curtea de Argeș. A urmat apoi cursurile Institutului Teologic Ortodox de Grad Universitar din București, între anii 1955-1959.

În anul 1962 s-a căsătorit cu domnișoara Ioana Văcărescu, Dumnezeu dăruindu-le o fiică, Mariana, în anul 1963, singurul lor copil. Intrarea în cler s-a petrecut în anul 1967, fiind hirotonit diacon pe 20 aprilie și preot pe 25 aprilie de către mitropolitul Tit Simedrea, aflat în acea perioadă la Mănăstirea Cernica. A păstorit 12 ani în parohia Căscioarele, județul Giurgiu, timp în care a restaurat în întregime biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, pe care a înveșmântat-o în pictură nouă.

Din anul 1979 s-a transferat la parohia Militari I din București, pe care a condus-o în calitate de paroh, între ani 1980-2001. În tot acest timp a fost un păstor model pentru enoriașii acestei parohii, pe care i-a slujit cu devotament și neobosită lucrare pastoral-misionară. Fiind dăruit de Dumnezeu cu deosebite calități de bun gospodar și chivernisitor al Sfântului locaș, a reînnoit în două rânduri pictura bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în anii 1980 și 1995, a consolidat și a extins biserica în anul 1991, prin adăugarea unui pridvor închis, împodobit cu pictură ce reprezintă pe Sfinții Români, canonizați până la acea dată.

Și, tot datorită calităților de bun administrator al celor bisericești, vrednicul de pomenire Patriarh Justin Moisescu l-a rânduit în slujirea de protopop al primei protoierii din Capitală la data de 01.07.1984. Cu multă competență și dăruire s-a pus în slujba Ierarhului său, a preoților și a credincioșilor, aducând la îndeplinire cu promptitudine toate cele ce i s-au încredințat de către Centrul Eparhial, inspirând pace și echilibru acolo unde acestea lipseau și îndemnând pe toți să slujească Biserica lui Hristos cu timp și fără timp.

Pentru vrednicia pe care a arătat-o în cele peste patru decenii de slujire preoțească a primit rangul de iconom stavrofor și Crucea patriarhală, cea mai înaltă distincție bisericească pentru clerici.

Cunoscând râvna duhovnicească și zelul pastoral-misionar al Pc. Pr. Dumitru Iordache, rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să așeze sufletul său în ceata drepților și să-i dăruiască odihnă în lumina și dragostea Preasfintei Treimi!

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe pentru familia îndoliată,

†DANIEL

ARHIEPISCOPUL BUCUREȘTILOR,

MITROPOLITUL MUNTENIEI ȘI DOBROGEI,

LOCȚIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI ȘI

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMNE

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…