Manifestări cultural religioase dedicate lui Avram Iancu la Oradea

Sute de credincioși orădeni au participat astăzi, 24 iunie, la manifestările cultural-religioase organizate la statuia lui Avram Iancu. Evenimentele au început cu Slujba Parastasului, săvârșită de Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, în biserica în „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Oradea.

Mai multe detalii cu privire la evenimentele de astăzi a oferit pentru Radio TRINITAS părintele Cristian Rus, purtător de cuvânt al Episcopiei Oradiei: „După săvârșirea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa alături de soborul slujitor, preoți și diaconi, și credincioșii prezenți la slujbă au participat în fața statuii eroului național Avram Iancu, din vecinătatea bisericii parohiale, la o manifestare culturală artistică, dar și religioasă în cadrul căreia a fost oficiat și un Parastas pentru pomenirea ‘Crăișorului munților’- așa cum i se spune lui Avram Iancu”.

De asemenea, Asociația „Avram Iancu” din Oradea a organizat un scurt moment cultural artistic, astfel o gardă de onoare din partea Garnizoanei Oradea a intonat câteva cântece în memoria lui Avram Iancu, după cum a spus părintele Cristian Rus.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…