Înaltpreasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a sfințit astăzi, 26 iunie, biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Cilibia Gară, filială a parohiei Cilibia, județul Buzău. Apoi, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, în locul special amenajat din curtea lăcașului de cult, la care au participat numeroși credincioși din localitate și din împrejurimi
Întâistătătorul Eparhiei Buzăului și Vrancei în cuvântul său a apreciat lucrarea realizată, lucrare „care face cinste acestei parohii, și care vă va ajuta să sporiți credința evlavia și mai ales nădejdea în bunul Dumnezeu”.
De asemenea Înaltpreasfinția Sa a arătat că lucrările s-au făcut prin strădania preotului paroh dar și cu ajutorul credincioșilor: „am venit astăzi la invitația părintelui paroh să sfințim aceasta biserică în urma lucrărilor importante care s-au făcut aici de consolidare, de restaurare și de împodobire cu pictură nouă, prin strădania părintelui paroh ajutat de membrii Consiliului și Comitetului parohial și de mulți dintre dumneavoastră”.
Biserica din Cilibia Gară deservește cele 80 de familii din localitate, care, până în prezent, erau nevoite să se deplaseze circa 4 kilometri până la cel mai apropiat lăcaș de cult.Construcția bisericii a început în anul 2004 iar în anul 2008 au început lucrările de pictură după declarat părintele paroh Ionel Miron pentru Radio TRINITAS.
Pe viitor se dorește zidirea unei case de praznic și a unei clopotnițe. Cele două construcții ar întregi complexul parohial și ar asigura buna desfășurare a cultului, dar și închegarea unei activități social filantropice, a mai spus părintele paroh Ionel Miron.





