„Ziua Drapelului Național” sărbătorită la Râmnicu Vâlcea

În întreaga țară a fost sărbătorită ieri, 26 iunie, „Ziua Drapelului Național”. Această zi a fost proclamată de către Parlamentul României prin Legea nr. 96 din 1998 și se sărbătorește în fiecare an la data de 26 iunie. Cu acest prilej au fost organizate ceremonii militare și religioase în toată țara.

După cum ne informează arhiram.ro, la Râmnicu Vâlcea, ceremonia a avut loc în parcul din fața Prefecturii, de la ora 10:00. La eveniment a luat parte și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoți, binecuvântând Drapelul național în prezența a numeroși credincioși și a reprezentanților autorităților locale.

După procesiunea religioasă a binecuvântării drapelului național, acesta a fost purtat de către militari în procesiune și arborat în fața Prefecturii Județului Vâlcea, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…