După cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei, în ziua praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, 29 iunie 2010, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla în mijlocul obștii monahale de la Sfânta Mânăstire Stâna de Vale, cu prilejul sărbătoririi hramului așezământului monahal.
Cu acest prilej, Preasfinția Sa va oficia Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în Biserica mare a mânăstirii, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa va hirotoni pe diaconul Mihai Vasile Plaștin întru preot misionar pentru Protopopiatul Beiuș, îmbisericit pe seama Paraclisului Episcopal „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Beiuș.
La sărbătoare sunt așteptați să participe un mare număr de preoți de la parohiile din cuprinsul întregii Eparhii, precum și numeroși credincioși.
Mânăstirea Stâna de Vale a fost înființată în anul 1990, ctitorie a vrednicului de pomenire Episcop Vasile Coman al Oradiei, fiind situată în stațiunea montană Stâna de Vale, într-un cadru natural de o rară frumusețe.





