Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat astăzi, 2 iulie, în ziua prăznuirii Sântului Voievod Ștefan cel Mare, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București. La slujbă au fost prezenți și membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc, dar și sute de credincioși.
La finalul Slujbei, Patriarhul României a mulțumit lui Dumnezeu pentru Sfânta Liturghie Săvârșită întru „pomenirea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, apărător neînfricat al credinței, al patriei străbune și mare ctitor de locașuri sfinte” și a anunțat încheierea concursului de selectare al proiectantului noii Catedrale Patriarhale: „aducem la cunoștință o bucurie mare, aceea că s-a încheiat concursul de selectare al proiectantului pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Au fost șapte societăți de proiectare, trei din București și patru din provincie, adică din Bacău, Iași, Suceava și din Arad. Aceste firme au prezentat documentația scrisă și cea desenată, alături de câte o machetă în concursul pentru selectarea proiectantului ce va proiecta toate etapele necesare pentru construirea noii Catedralei Patriarhale”.
Comisia de evaluare finală a proiectelor viitoarei Catedrale Patriarhale a fost formată din ierarhi cu experiență în construirea de catedrale, dar și specialiști ai Sectorului Monumente și Construcții bisericești, după cum a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române: „În seara zilei de prăznuire a Sfinților Apostoli Petru și Pavel marți, 29 iunie, au început să vină la Patriarhie Ierarhii, membri ai Sfântului Sinod, cu experiență în construirea de Catedrale și membri ai comisiei de evaluare finală. Aceștia au fost: Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, care a început construirea Catedralei din Caransebeș, fiind și profesor de liturgică, Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a construit o Catedrală nouă și frumoasă la Brăila, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care a inițiat și supravegheat construirea unei noi Catedrale pe care am sfințit-o deja în luna decembrie a anului 2008. Desigur, a fost prezent și Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care supraveghează lucrările de finalizare a construirii celei mai mari Catedrale din țară la ora actuală, cu o lungime de 87 de metri, Catedrala cu hramurile „Înălțarea Domnului’ și ‘Sfântul Ștefan cel Mare” de la Bacău. Acești ierarhi, împreună cu cei doi Episcopi Vicari patriarhali de la București, Preasfințitul Ciprian Câmpineanul și Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul și cu specialiștii noștri de la Sectorul Monumente și Construcții bisericești, au format juriul la care s-a mai adăugat și domnul Goiciu care a fost mai mulți ani membru în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor”.
Patriarhul României a evidențiat faptul că juriul, Comisia de evaluare finală, a analizat rapoartele subcomisiilor de specialitate, iar în urma calculelor de totalizare a punctajelor obținute de la subcomisiile de specialitate, a stabilit ordinea ierarhică a punctajelor obținute și a declarat câștigător al întregului concurs, firma S.C. VANEL EXIM SRL, Bacău: „Juriul în ziua de 30 iunie, de sărbătoarea Soborului Sfinților Apostoli, a ascultat rapoartele subcomisiilor de specialitate și anume: comisii tehnice de specialitate privind structura de rezistență, instalațiile, arhitectura și evaluarea financiară a viitorului proiect al Catedralei Patriarhale. Am ascultat raportul de evaluare al fiecăreia dintre cele patru comisii formate din specialiști, recunoscuți în toată țara, din București și din diferite provincii ale României. Clasamentul pe care acești specialiști l-au făcut, a fost realizat, pentru fiecare participant la concurs, ținând seama de punctajul acordat acestor concurenți. În ziua următoare, pe data de 1 iulie, de ziua Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuți și a Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian, Comisia de evaluare finală a continuat lucrările, examinând în ce măsură participanții la concurs au respectat caietul de sarcini și macheta cu tema propusă de către Patriarhia Română. În urma calculelor de totalizare a punctajelor obținute de la subcomisiile de specialitate, juriul a stabilit ordinea ierarhică a punctajelor obținute și a declarat câștigător al întregului concurs, firma S.C. Vanel Exim SRL, Bacău, urmată de o firmă din București, WEST GROUP ARHITECTURE. Așadar, au alternat firme din București cu firme din provincie, dar s-a distins în mod deosebit Societatea de proiectare VANEL EXIM din Bacău care, desigur, se află în plin proces de construire a noii Catedrale din Bacău. S-a văzut și o bună cooperare între firmele din provincie și cele din București, dar și între experții din București și cei din provincie în ceea ce privește evaluarea pe subcomisii, adică structură de rezistență, pentru aceasta primindu-se un punctaj, pentru modul în care proiectantul a prevăzut instalațiile și armonizarea lor în contextul construcției un alt punctaj, pentru arhitectură un alt punctaj și modul de evaluare al costului integral al Catedralei, de asemenea alt punctaj”.
Preafericirea Sa a vorbit și despre premiile ce vor fi acordate participanților la concurs: „Astăzi la orele 12:00, în Sala Europa Christiana, în holul Palatului Patriarhiei vor fi expuse cele șapte proiecte dintre care unul singur, VANEL EXIM din Bacău va încheia contract de proiectare cu beneficiarul, adică Patriarhia Română. Ceilalți au primit cate un premiu, câte o mențiune sau câte o distincție specială, încât premiul III, căci premiul I nu s-a dat, iar premiul II încheie contractul și va fi răsplătit cu valoarea contractului de proiectare, primește 30 000 de euro, mențiunile I, II și III primesc câte 10 000 de euro, iar distincțiile speciale, a I-a și a II-a primesc câte 5 000 de euro. Astfel, noi am dorit să recunoaștem, diferențiat bineînțeles, potrivit evaluărilor făcute de specialiști în materie, de ingineri și arhitecți, și să răsplătim munca și curajul de a participa la un astfel de concurs, dar și pentru a recomanda diferitele proiecte ca proiecte bune de aplicat în alte orașe ale țării și în diaspora română, desigur cu unele ameliorări, deoarece unii au făcut machete frumoase, dar nu au terminat toată proiectarea privind rezistența, instalațiile sau au exagerat privind costurile de construcție și atunci noi am dorit să diferențiem munca, în înțelesul că celor ce au muncit mult, li s-a dat mai mult, iar celor care au muncit mai puțin, li s-a dat mai puțin pentru ca în viitor să lucreze mai mult și să primească mai mult. Într-un fel toți șapte sunt câștigători dar la niveluri diferite”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit lui Dumnezeu pentru ajutorul primit și, și-a exprimat speranța ca în toamna aceasta să înceapă lucrările de construire a noii Catedrale Patriarhale: „Am dorit să facem această precizare și să anunțăm acest eveniment după ce am înălțat rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care ni l-a dat până acum în cele trei simpozioane consultative din anii 2008 și 2009 ca pregătire pentru tema de proiectare și să cerem ajutorul lui Dumnezeu și în continuare pentru lucrările care urmează. Pe baza documentației oferite de firma câștigătoare a concursului ce poate încheia contractul cu Patriarhia Română pentru proiectarea viitoarei Catedrale, vom cere autorizația de construcție, după care urmează faza de construcție propriu-zisă. Sperăm ca în toamna aceasta să începem lucrările de construire a noii Catedrale Patriarhale. Această lucrare sfântă a concursului de selectare a proiectantului a coincis cu aceste sărbători: Sărbătoarea „Sfinților Apostoli Petru și Pavel”, Sărbătoarea „Sfântului Leontie de la Rădăuți”, duhovnicul Sfântului Daniile Sihastru și Sărbătoarea „Sfântului Voievod Ștefan cel Mare” care a fost mare ctitor de lăcașuri sfinte. Vedem că ne ajută sfinții lui Dumnezeu să construim o Biserică lui Hristos și Sfântului Apostol Andrei, căci va avea hramul „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei Ocrotitorul României”.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mulțumit tuturor celor care și-au oferit ajutorul pentru ridicarea Noii Catedrale și a prezentat modalitatea finanțării acestui proiect: „În același să mulțumim tuturor celor care până acum ne-au ajutat și desigur, așteptăm și ajutorul celorlalți care pot să îl dea. Biserica nu cere bani de la Guvern în perioada aceasta de criză, ci se va împrumuta la una sau mai multe bănci și în timp ce primim bani de la sponsori, de la donatori și de la iubiții noștri credincioși, ne plătim ratele la bancă și dobânzile. Dacă adunăm mai înainte suma de bani necesară, nu mai cerem așa mulți bani de la bancă, dar dacă nu avem suficienți, ne împrumutăm de la bancă atât de cât este nevoie”.
De asemenea, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a evidențiat faptul că în această perioada de criză Biserica aduce semn de speranță prin construirea noii Catedrale și a dat drept exemplu pe Sfântul Ștefan cel Mare care a construit biserici și în vremuri grele, după fiecare război, fie câștigat sau pierdut: „În mijlocul crizei financiare care înseamnă judecata lui Dumnezeu pentru excesele făcute, nedreptăți și greșeli trebuie să pocăim și să ne gândim să facem lucrurile mai bine decât le-am făcut până acum. Criza este o stare judecată pentru ceva rău făcut, dar și o șansă pentru un început mai bun, pentru o direcție mai corectă, pentru o atitudine mai dreaptă și pentru o stare duhovnicească mai înaltă. În această perioada de criză Biserica aduce semn de speranță deoarece atunci când se construiește o Catedrală, se construiește un izvor sau mai bine zis un receptacul, un recipient al binecuvântărilor de la Dumnezeu. Când a construit Sfântul Ștefan cel Mare Bisericile și Mănăstirile lui după fiecare război? După patruzeci de războaie câștigate și după două pierdute. Și după cele pierdute, ca semn de pocăință a construit Biserică, cerând iertare de la Dumnezeu așa cum a fost Biserica „Sfinții Arhangheli Mihai și Gavriil” de la Războieni sau Valea Albă. Când s-au reparat cele mai frumoase monumente istorice din secolul al XIX-lea ? După Războiul de Independență din 1877 când Regele Carol I a restaurat Catedrala din Târgoviște, Catedrala de la Curtea de Argeș, Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” și „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași. Toate au fost restaurate, unele chiar rezidite, după o perioadă de încercare, după ce am trecut prin război, prin sărăcie și suferință, în timp ce își plângeau morții românii construiau Biserici pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu, a-I mulțumi pentru biruință și a-I cere alinare pentru suferința prin care a trecut poporul și ajutor pentru un început mai bun.”
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai spus referitor la noua Catedrală: „Construirea Catedralei este semn de întoarcere a noastră către Dumnezeu, un semn de comuniune între românii din țară și cei din străinătate și un semne de comuniune frățească între ctitorii de Biserici din toate veacurile, începând din primul secol al erei creștine până astăzi. Este vorba de o construcție simbol, nu de o construcție comercială, nu e vorba de un magazin universal și nici de un local de cultură laică seculară, ci este vorba de un simbol al sufletului românesc în rugăciune, căci noi prin rugăciune ne înălțăm în demnitate. Așadar, această etapă foarte importantă a proiectării Catedralei cele noi s-a realizat cu ajutorul lui Dumnezeu și al Sfinților Lui, cu ajutorul Maicii Domnului pe care o cinstim în mod deosebit astăzi pentru punerea în raclă a veșmântului ei din Biserica Vlahernelor, o Biserică a vlahilor care mergeau la Constantinopol. Deci, cu ajutorul Sfinților se zidește Biserica și cea din inimi și cea din zid. Mai întâi zidim Biserica în sufletele noastre prin unirea cu Hristos, Capul Bisericii, prin rugăciune și în Sfânta Împărtășanie și în faptele bune. Apoi, zidim Biserici de zid pe care deja le-am construit duhovnicește în sufletele noastre și dacă facem loc în sufletul nostru Catedralei cele noi care ne reprezintă pe noi în stare de rugăciune, de comuniune și de unitate, atunci vom avea mare bucurie în suflet și vom avea multă dărnicie și ne vom asemăna cu Dumnezeu cel mult milostiv”.
Patriarhul României a arătat că noua Catedrală va fi construită în formă de corabie și de cruce latină după cum se precizează în Constituțiile Apostolice din secolul al IV-lea: „Catedrala nouă va fi una tradițională, nu ultramodernistă, nu trebuie să scrie pe ea că este Biserică, ci să se cunoască de la distanță. Va fi bizantină înlăuntrul ei și românească la exterior, iar prin turla Pantocrator va uni Bizanțul cu Occidentul. Este vorba de o cupolă bizantină ridicată într-o turlă mare care simbolizează pe Hristos cel ce ieri, astăzi și în veci este Același. Acum când peste patru milioane de români au emigrat în Occident era nevoie ca noua Catedrală să aibă un element de legătură între tradiția răsăriteană și tradiția apuseană, între latinitatea noastră și grecitatea tradiției bizantine. De aceea, noua Catedrală nu va fi construită în formă de cruce greacă, ci în formă de cruce latină deoarece așa ne poruncesc Constituțiile Apostolice din secolul al IV-lea. Biserica să fie mare și în formă de corabie, căci ne amintește de corabia lui Noe a salvării din potop și de corabia în care Hristos Domnul a stat cu ucenicii și din ea a învățat poporul care stătea pe marginea Mării Galileii și tot în corabie a făcut minuni de potolire a furtunii și a vânturilor năpraznice. Trebuie să fie sub formă de corabie deoarece ne trece Biserica de pe tărâmul vieții pământești pe tărâmul vieții cerești. Deci, Biserica în formă de corabie se armonizează cu o cruce latină care are unul dintre brațe mai lung ca semn al procesiunii, al înaintării noastre treptate spre Hristos, spre Sfânta Treime. Dacă este în formă de corabie, Biserica devine cruciformă, formă de cruce latină”.
La finalul cuvântului Său, Preafericirea Sa și-a exprimat dorința ca în trei ani, cu ajutorul lui Dumnezeu, Catedrala să fie zidită și să fie sfințită: „Să ne ajute Bunul Dumnezeu să simțim și bucuria Învierii când intrăm în Biserica Sfintei Cruci și să simțim bucuria de a fi chemat de Hristos, cu mâinile noastre să facem o Biserică spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire. O Biserică care va dura cu ajutorul lui Dumnezeu sute de ani, dar totdeauna se va aminti cine a făcut-o, cine sunt fericiții și pururi pomeniții ctitori. Oamenii care se aflau în nevoi și necazuri, în sărăcie și în suferință, aceștia ca semn de speranță și semn de biruință asupra răutăților au zidit Biserica lui Hristos cel Înălțat la Ceruri, ocrotită și de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat la Apostolat, ocrotitorul României. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca peste trei ani să vedem Biserica construită și acoperită. Aceasta este dorința noastră ca în trei ani să fie zidită și să fie sfințită, urmând ca peste alți doi sau trei ani să vedem și pictura și mobilierul, iar pictura să fie sfințită. Dar târnosirea Catedralei cele noi este prevăzută, cu ajutorul lui Dumnezeu, să aibă loc în anul 2013, iar în anul 2015 și sfințirea picturii”.





