Parohia nou înființată „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din cartierul bucureștean Drumul Taberei și-a serbat astăzi, 2 iulie, ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost oficiată, în cortul amenajat în apropierea locului viitoarei Biserici, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, informează TRINITAS TV.
„Este foarte important pentru dumneavoastră care sunteți enoriașii acestei noi parohii din București să cunoașteți viața acestui sfânt și să știți că așa cum el pe pământ, prin propriile sale forțe omenești, dar prin multă inspirație de la Dumnezeu a apărat poporul și a apărat credința dreptmăritoare, cu atât mai mult acum când se află în ceruri, în preajma tronului Preasfintei Treimi, el poate și mai mult cu rugăciunile sale să apere poporul dreptcredincios și să apere credința acestuia. De aceea, sunteți o parohie fericită pentru că aveți ca hram și ca ocrotitor un sfânt mare, un sfânt puternic, un sfânt recunoscut veacuri de-a rândul de creștini și de necreștini, de prieteni și de neprieteni ca fiind un om al lui Dumnezeu”, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
Parohia a fost înființată în luna decembrie a anului trecut și cuprinde aproximativ 5000 de familii. La Sfânta Liturghie au participat credincioși din Capitală.
Cel de-al doilea hram al bisericii parohiei este Acoperământul Maicii Domnului.





