Arhiepiscopia Alba Iuliei este alături de cei afectați de inundații

Ploile și inundațiile din ultimele săptămâni au afectat și câteva parohii din Eparhia Alba Iuliei. Mai multe gospodării și case au fost distruse și o femeie și-a pierdut viața. Cele mai afectate localități sunt Uioara de Jos, Cisteiul de Mureș și Micoșlaca, pentru care s-au și întreprins acțiuni de ajutorare, informează TRINITAS TV.

„În urma inundațiilor aici sunt foarte multe pagube, iar o femeie și-a pierdut viața. Imediat după această tragedie Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei s-a deplasat la fața locului, a dat dispoziție pentru distribuire de apă potabilă persoanelor afectate, întrucât fântânile erau afectate și a participat la înmormântarea acelei femei credincioase din parohia Uioara de Jos. Asistenții sociali ai Eparhiei au efectuat o evaluare a pagubelor produse, constatându-se că două case au fost distruse complet, alte 11 locuințe au fost deteriorate în proporție de 70%. La 67 de familii li s-au distrus bunuri și recolte în proporție de peste 50%”, a spus părintele consilier Nicolae Ignat din cadrul Sectorului Social al Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

În urma îndemnului făcut de Patriarhia Română și de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în toate parohiile din eparhie se organizează în continuare colecte în bani, alimente neperisabile și alte bunuri materiale, pentru sprijinirea celor afectați de inundații.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…