Slujbă de resfințire la Valcău de Jos în Episcopia Sălajului

Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat duminică, 11 iulie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Valcău de Jos, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, unde, înconjurat de un sobor de preoți, în frunte cu protopopul locului, părintele Vasile Boșca, a săvârșit slujba de resfințire a bisericii și Sfânta Liturghie, informează ‘Ziarul Lumina’.

Slujba a avut o însemnătate deosebită în viața religioasă a comunității, cu atât mai mult cu cât Preasfințitul Petroniu a binecuvântat lucrările ce s-au efectuat în cei peste 15 ani de păstorire a părintelui paroh Ioan Iacob, cea mai prețioasă realizare a acestuia fiind pastorația, împlinită cu multă râvnă și maturitate. La slujbă au fost prezenți atât membrii comunității, cât și credincioși din parohiile vecine, alături de oficialități locale și județene, întrucât cu acest prilej a fost organizată și prima ediție a ‘Zilelor Valcăului’, devenind, astfel, o sărbătoare importantă pentru întreaga comună.

Lăcașul de cult din Parohia Valcău de Jos, cu hramul Sfinților Arhangheli Mhail și Gavriil, a fost zidit între anii 1931 și 1937, următoarea etapă majoră fiind tencuirea bisericii, între anii 1984 și 1986. După ce, în perioada 1986-1987, a fost pictată de pictorul Conț Alexandru, sub păstorirea preotului Ardelean Petru, biserica a fost sfințită de către vrednicul de pomenire Preasfințitul Vasile Coman, Episcopul Oradiei.

De la instalarea ca paroh a părintelui Ioan Iacob, în Parohia Valcău de Jos au avut loc numeroase transformări, fiind efectuate importante lucrări de renovare atât în interiorul bisericii cât și în exterior. Curtea a fost înfrumusețată prin amenajarea de spații verzi, fiind construit și un altar de vară în stil maramureșean. Cea mai importantă realizare în plan gospodăresc a părintelui Ioan Iacob rămâne construirea unei noi case parohiale, precum și a anexelor aferente, părintele îngrijindu-se de colectarea fondurilor necesare, precum și de buna execuție a lucrărilor. Costul total al lucrărilor efectuate la biserică și casa parohială se ridică la peste 400.000 lei.

Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a încununat rodnica activitate a părintelui paroh Ioan Iacob, oferindu-i distincția de iconom stavrofor, pe 11 iulie, care va rămâne, astfel, o zi memorabilă în viața comunității și a tuturor celor prezenți la eveniment.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…