Biserica Ortodoxă condamnă sinuciderea ca fiind un păcat greu și nu admite, pentru cei care-și iau viața, oficierea obișnuitei slujbe de înmormântare. Cu toate acestea, din motive de ordin pastoral, pentru consolarea familiilor îndurerate se oficiază o rânduială specială de înhumare.
„Nu se face slujba înmormântării obișnuită, ci o slujbă redusă. Nu se țin cuvântări, deoarece nu ai ce să spui despre viața celui care a murit, ci poți doar să-ți exprimi regretul și compasiunea față de cei rămași, iar lucrul acesta se poate face. De asemenea, sunt reduse din alcătuirea aceasta liturgică foarte amplă care este o slujbă pascală toate aceste cântări pascale și se citesc din Evanghelii, se pot intona anumite cântări, însă slujba ca atare nu poate fi săvârșită. Se poate trage o dată clopotul pentru adunare, iar la adunarea aceasta se poate citi o pericopă evanghelică, o pericopă din Apostol. Pe drum, dacă se fac opriri, se poate citi din pericopele evanghelice de la ‘stâlpi’ care sunt foarte multe. Toate acestea se fac numai pentru credincioșii rămași, pentru mângâierea lor”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, după cum ne informează TRINITAS TV.
Păcatul sinuciderii este unul dintre cele trei păcate cunoscute în Evanghelii și în Tradiția Bisericii sub denumirea de „păcate împotriva Duhului Sfânt”, adică necredința, ura și deznădejdea. Toate acestea sunt expresia refuzului deliberat al comuniunii cu Dumnezeu, sinuciderea fiind înțeleasă de Părinții Bisericii ca necredință și deznădejde asumate.
„Avem porunca foarte precisă în Decalog ‘Să nu ucizi!’. Cu alte cuvinte, să nu ucizi nici viața semenului tău, iar pe de altă parte, să nu atentezi la propria ta viață încât să o faci să nu mai existe. Dat fiind faptul că nu noi suntem cei care ne-am dat viața, ci Dumnezeu Însuși este Cel Care ne-a dat-o. El ne-o dă și o ia atunci când crede de cuviință El în planul Lui etern. Prin urmare, nu pot dispune de bunul altuia. Pe baza acestui raționament s-a tras concluzia că atâta vreme cât tu atentezi la bunul altuia consecința este pe măsură. Iar viața este bunul lui Dumnezeu. Nu putem atenta la bunul lui Dumnezeu. Atâta vreme cât tu Îl percepi pe Dumnezeu ca Realitate vie în viața ta lucrurile se schimbă completamente. Atâta vreme cât pentru tine Dumnezeu este o abstracțiune la care faci referință în anumite momente, abstracțiune care îți dă satisfacții mai degrabă intelectuale, tu nu te găsești în comuniune cu Cel Care este prin excelență Viață și Viață eternă. Tu nu te găsești în comuniune cu Cel Care poate să-ți dea putere în momentele în care simți că limitele biologice se impun foarte categoric și foarte dur. Noi știm, din nefericire, că omul postmodern a făcut o adevărată profesiune de credință din a nu crede”, a spus Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă de la Facultatea de Teologie din București.
Un rol important în redresarea vieții spirituale a omului deznădăjduit îl are duhovnicul, cel care îi aduce înainte exemplul iubirii și Sensul adevărat al existenței, pe Iisus Hristos: „În momentul în care tu te-ai ancorat în Dumnezeu ai în față posibilitatea unor tipuri de succese care îți dau satisfacție, putere și care te entuziasmează. De aceea, spun că una din cauzele fundamentale ale sinuciderii o constituie, aș zice, lipsa sentimentelor de comuniune cu persoane care sunt de nivelul tău, cu care poți comunica și cu care poți fi în comuniune, și lipsa de comuniune cu Dumnezeu Însuși, acest Noian de Viață, de putere, în care ne resursăm de fiecare dată când simțim că rezervele noastre simple omenești sunt epuizate. Este o criză a lumii moderne și a necredinței acestei lumi, cu tot ceea ce decurge din această necredință”, a mai precizat Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă.
Deși Biserica nu are slujbe pentru cei care l-au refuzat pe Dumnezeu luându-și viața, totuși, în Ziua Pogorârii Duhului Sfânt, în cadrul Vecerniei speciale care se oficiază după Sfânta Liturghie, Părinții au rânduit să se citească o rugăciune în care sunt pomeniți și sinucigașii.
