Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul sărbătorit în Episcopia Caransebeșului

Bănățenii îl vor sărbători pe Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul, pe muntele Semenic. Sărbătoarea va debuta mâine, 20 iulie, la ora 8:30 cu tradiționala procesiune la scăldătoarea „Vulturilor”. Va avea loc, apoi, slujba de sfințire a apei, lângă crucea amplasată pe locul vechiului altar al schitului, care a ars în urmă cu 75 de ani. După sfințirea apei, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului va oficia Sfânta Liturghie într-un foișor amenajat lângă Biserica schitului.

Mai multe informații despre sărbătoarea bănățenilor a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele consilier Casian Rușeț, purtător de cuvânt al Episcopiei Caransebeșului: „Tradiția populară, spune că în apropierea piscului Piatra Nedeii, de veacuri, se săvârșeau ritualurile unor credințe necunoscute. Așa se explică pelerinajul la scăldătoarea ‘Vulturilor’, în ziua prăznuirii Sfântului Ilie care pe parcursul anilor s-a dovedit a avea puteri tămăduitoare de patimi trupești. Frumusețea naturală a locului a determinat credincioșii să construiască între anii 1945-1946 o Biserică din lemn, inițiativa construirii schitului aparținând domnului inginer Alexandru Pap și numeroșilor credincioși din Reșița și alte localități”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…