Prima ediție a festivalului de cultură religioasă, folclor și artă populară „Ortodoxie și tradiție” a avut loc astăzi, 20 iulie, în localitatea Amărăști din județul Vâlcea. La cele două secțiuni: Religioasă și Tradiție și folclor, copii din 15 parohii și-au etalat talentul și au prezentat, de asemenea, o expoziție de icoane, creații proprii. Festivalul a fost inițiat de parohia „Sfântul Nicolae” Nemoiu, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului, în colaborare cu Centrul Județean pentru promovarea și păstrarea culturii tradiționale Vâlcea. Scopul manifestării este apropierea copiilor de Biserică.
Mai multe informații a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Adrian Catană, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” Nemoiu, județul Vâlcea: „Reușim atât prin Biserică, cât și prin Centrul de pictură județean, să apropiem sentimentul de creștin copiilor. Fiecare comună își prezintă obiceiurile locale și împletim religiosul cu tradiționalul, deoarece știm din vechime că izvoarele bisericilor au fost acelea care au pregătit copiii”.
Copiii participanți la festival sunt incluși în proiectul „Hristos împărtășit copiilor”. Au fost prezente, de asemenea, mai multe grupuri folclorice, dar și Corul Universității de Muzică din București, care a susținut și un recital. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.





