Mitropolitul Irineu al Olteniei a evidențiat marți, de sărbătoarea „Schimbarea la Față”, condiția pentru ca să-L descoperim cu adevărat pe Dumnezeu.
„Sfinții Apostoli s-au lepădat de lucrurile pământești pentru a li se descoperi cele dumnezeiești”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Totodată, ierarhul a semnalat că „numai prin rugăciune și credință depășim limita raționalului și ajungem la cele spirituale”.
Minunea de pe Tabor are scopul de revelare a firii dumnezeiești a Mântuitorului:
„Pe Tabor Hristos își arată slava Sa nu să impresioneze ci să arate realitatea că El este Fiul lui Dumnezeu”, a menționat Mitropolitul Irineu.
La finalul predicii sale, Înaltpreasfinția Sa a îndemnat „să-L urmăm pe Mântuitorul Iisus Hristos care venit să ne ridice din păcat”.
Omilia a fost rostită cu prilejul hramului istoric al Mănăstirii gorjene Lainici.
Hramul principal al Mănăstirii este „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Cel istoric a fost preluat în data de 6 august 1860 de la Schitul Locurele, aşezământ monahal poziţionat la aproximativ 5 km de Mănăstirea Lainici.
De sărbătoarea hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Mitropoliții Irineu al Olteniei și Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului și Episcopul Nicodim al Severinului și Strehaiei, informează Mitropolia Olteniei.
Mănăstirea Lainici este considerată a fi unică în lume datorită planului arhitectonic și picturii interioare.
Biserica mare a așezământului monahal a fost construită între anii 1990 şi 2011.
Piatra de temelie a fost aşezată în data de 20 aprilie 1990 de mitropolitul Nestor Vornicescu al Olteniei, iar coordonator al lucrărilor a fost ing. Ioan Sălăjan, actualul Mitropolit al Banatului.
Foto credit: Mitropolia Olteniei








