În perioada 24-30 iulie 2010, un grup de 32 de elevi de la Școala „Elena Văcărescu” din București, coordonați de prof. Cristinel Andone (fost absolvent al seminarului nemțean) și de doamnele învățătoare Maria Baboi, Cristina Ionescu și Silvia Potorac, a organizat o tabără de vară la Seminarul de la Mănăstirea Neamț, informează ‘Ziarul Lumina’. Ca în orice tabără creștină s-a urmărit, de către organizatori, obiectivele generale precum cunoașterea spiritualității ortodoxe și a valorilor culturale românești prin participarea la sfintele slujbe organizate la Biserica „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț” din curtea seminarului. Au fost vizitate aproape toate mănăstirile și schiturile din zonă (Neamț, Icoana, Vovidenia, Pocrov, Secu, Sihăstria, Sihla, Agapia, Văratec). În fiecare zi, după-amiază, toți elevii au participat, în cadrul atelierelor de pictură ale seminarului și sub coordonarea prof. Dan Țîrdea, la un curs de inițiere în tainele picturii icoanelor. Acest curs a urmărit dezvoltarea simțului estetic pentru artă și pictură bisericească. Sub egida „50 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul”, seara după cină, elevii adunați în parcul de lângă biserică, după rostirea unui condac și a unui icos din acatist de către prof. Cristinel Andone, recitau din poeziile Sfântului. Drumețiile și pelerinajele făcute la mănăstiri au punctat mai mult dezvoltarea simțului civic și mai ales cel a protejării naturii. Seara, elevii participau la diferite jocuri sportive organizate în sala de sport a seminarului. Aceste activități au culminat cu obișnuitul foc de tabără, organizat la stâna seminarului. Aici, elevii au avut posibilitatea de a vedea modul tradițional al prelucrării brânzei, de la muls până la fierberea zerului pentru urdă, degustând din toate cele ce se pregătesc din laptele de vacă și oaie. „Probleme” am avut numai atunci când, la plecare, unii din copii doreau să se mai amâne tabăra „măcar pentru o zi”, dându-ne seama, cu toții, că și această activitate a fost încă o reușită.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





