Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Letca Nouă, Protopopiatul Mihăilești, s-a aflat miercuri, 8 septembrie, în sărbătoare. Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, informează „Ziarul Lumina”. În cadrul slujbei, chiriarhul Giurgiului a hirotonit întru diacon pe teologul Mișu Horia Nicolae, pe seama Catedralei episcopale. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Ambrozie a vorbit despre dimensiunea eclesială pe care o ocupă în teologia ortodoxă Maica Domnului, modelul cel mai strălucit al tuturor virtuților și Maica vieții veșnice. La eveniment au participat numeroase oficialități județene și locale. La final, părintele paroh Edmond Nicolae Popa, consilier social în cadrul Centrului Eparhial, a mulțumit tuturor pentru prezența la acest eveniment important. Credincioșii au primit în semn de prețuire din partea parohiei pachete, iconițe și cărți de rugăciuni.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





