Protoieriile Arhiepiscopiei Bucureștilor sunt alături de pelerini

Prin grija Arhiepiscopiei Bucureștilor, pelerinii vor beneficia, și în acest an, de tot ceea ce este necesar pentru ca așteptarea de câteva ore la rând pentru închinarea la Lemnul Sfintei Cruci și la Sfintele Moaște de la Catedrala Patriarhală, să fie una fără incidente. Astfel, au fost implicate în organizarea hramului toate protoieriile din București. Protoieria I Capitală va oferi anul acesta pentru pelerini, pe lângă pachetele cu hrană, peste 20 de kilograme de cafea și zahăr, informează TRINITAS TV.

„Noi am considerat că fiecare parohie să se implice în această activitate legată de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, astfel vom avea cel puțin 6 000 de pachete aduse de parohii la Centrul social-filantropic al Arhiepiscopiei”, a spus părintele protoiereu Dumitru Vasile de la Protoieria I Capitală.

Și cele 60 de parohii din cadrul Protoieriei II Capitală vor contribui la buna desfășurare a hramului Catedralei patriarhale.

„Și anul acesta protopopiatul nostru format din 60 de parohii, întâmpină cu bucurie hramul Bucureștilor. De aceea, ne-am pregătit ca să putem aduce 6 000 de pachete cu hrană și apă pentru credincioși. Fiecare parohie aduce câte o sută de pachete”, a spus părintele protoiereu Ioan Rădulescu, Protoieria II Capitală.

Peste 8000 de pachete cu alimente vor fi oferite de Protoieria III Capitală pelerinilor veniți să se închine la sfintele moaște.

„Fiecare parohie este pregătită să facă aproximativ 100 de pachete. Am convingerea că fiecare parohie va fi prezentă prin fapte concrete lângă pelerinii care vor fi întâmpinați cu ceai sau cafea”, a declarat părintele protoiereu Pompiliu Dinu, Protoieria III Capitală.

Preoții din cadrul celor trei protoierii din Capitală, precum și din județul Ilfov vor oferi asistență religioasă credincioșilor, pe toată durata hramului Catedralei Patriarhale.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…