Catedrala mitropolitană din Craiova și-a serbat ieri, 26 octombrie, ocrotitorul. Slujba Vecerniei și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în sobor de arhierei, preoți și diaconi, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia.
Mii de credincioși craioveni au participat la hramul Catedralei mitropolitane ‘Sfântul Mare Mucenic Dimitrie’ din Craiova. Sărbătoarea a început de luni seara, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, apoi credincioșii prezenți au mers în procesiune cu moaștele Sfinților Serghie și Vah, Tatiana și Nifon, pe principalele artere ale orașului. Coloana formată din ierarhi, monahi, monahii, preoți, diaconi și credincioși a poposit în fața paracliselor mitropolitane ‘Sfântul Gheorghe Vechi’ și ‘Sfântul Ilie’, unde au fost înălțate mai multe rugăciuni și cereri către Sfântul ocrotitor.
Sfântul Dimitrie, ‘ocrotitorul celor slabi și al celor tari’
Slujba Vecerniei a fost săvârșită de Înalt Preasfințitul Irineu, alături de membrii Sinodului mitropolitan: Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, și Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Astfel, la finalul Vecerniei, PS Nicodim a vorbit despre rolul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie în viața credincioșilor craioveni. ‘Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost rânduit de Dumnezeu să fie ocrotitorul acestei cetăți și să mijlocească pe lângă Tronul slavei pentru mântuirea sufletelor noastre. Toți cei care suntem aici, în această catedrală, ridicată în cinstea și amintirea sa, îl sărbătorim și-l pomenim totdeauna după cuviință. Prin exemplul pe care ni-l oferă, Marele Mucenic ni se arată ca un frate mai mare, ce poartă permanent grija noastră. El a reușit să lase la o parte toate bogățiile de care Dumnezeu îl învrednicise și să meargă pe calea cea strâmtă și plină de chinuri a muceniciei. Nu este ușor pentru un om să renunțe la propriul său avut. Ei bine, Sfântul Dimitrie, generalul lui Hristos, n-a pregetat nici măcar o clipă. În momentul încercării el s-a ridicat și l-a mărturisit cu toată ființa pe Creatorul cerului și al pământului. Mistuit de durerile morții, el s-a încredințat în mâinile Celui ce îl zidise. Așa se face că, prin a sa rugăciune, Cetatea noastră se află păzită de toate puterile cele potrivnice. El este ocrotitorul celor slabi și al celor tari, al celor săraci și al celor bogați. În icoana prăznuirii sale îl aflăm străpungând cu sulița pe vrăjmașul care vine să ne amăgească. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este marele apărător pe care lumea îl află în primejdii’, a spus PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.
‘Sângele mucenicilor este sămânța creștinismului’
A doua zi, la primele ore ale dimineții, racla cu moaștele sfinților a fost scoasă pe esplanada din fața bisericii pentru ca moaștele să fie cinstite de credincioși. La Sfânta Liturghie a participat, alături de IPS Irineu și de membrii Sinodului mitropolitan, și Înalt Preasfințitul Iosif, Mitropolitul românilor din Europa Occidentală și Meridională.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei le-a vorbit celor de față despre importanța prezenței Sfinților Mucenici în viața Bisericii dreptmăritoare. ‘Experiența martirului este în promovarea adevărului și a credinței. Cei care se străduiesc să îngroape în tăcere glasul și mărturisirea Sfinților Mucenici se străduiesc în zadar, pentru că ei rămân veșnici. Nu sunt legați nici de chinuri, nici de mormintele pe care le pregătesc pentru ei necredincioșii, ci taina credinței lor este lăudată ca o minune, așa cum ne arată și cântarea Sfântului Mucenic Dimitrie: ‘O preaslăvită minune în cer și pe pământ!’. Sfântul Dimitrie se arată biruitor înaintea îngerilor și a oamenilor care laudă neîncetat biruința sa în cer și pe pământ. El a luptat împotriva celui viclean, împotriva puterilor întunericului. Pentru aceasta a pătimit aidoma Mântuitorului Iisus Hristos și Dumnezeu l-a preamărit pe dânsul. Iată cum viața sa se împletește cu cea a Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Dimitrie primește întărire în suferințele sale din interior, este o consolidare pe care Duhul Sfânt o zidește în ființa sa pentru a putea să treacă mai ușor peste chinuri. În această stare de jertfă, Marele Mucenic Dimitrie mărturisește tuturor că adevărul este intangibil, că nu poate fi atins de stricăciune. Într-o luptă continuă împotriva minciunii, mucenicul înfruntă în mod direct pe vrăjmașul diavol care stârnește lumea și o ridică împotriva lui. În subconștientul omului celui vechi furia iese la suprafață prin instincte animalice și răbufnește asupra drepților lui Dumnezeu care, în văzul tuturor, proclamă adevărul, fără să blesteme pe cineva, ci binecuvântând își dau duhul. În lumea aceasta, marcată de minciună și răutate, sfinții lui Dumnezeu rămân cu adevărat în iubirea Mielului Ceresc. În această zi de prăznuire a unui mare mucenic, parcă ne răsună în urechi cuvintele Sfântului Ignatie Teoforul: ‘Suntem grâul lui Dumnezeu și dorim să fim măcinați de dinții fiarelor ca să ne arătăm prescuri ai Tatălui ceresc’. Prezența martirilor în Biserică ne arată că avem rugători înaintea lui Dumnezeu, așa cum cântăm în troparul Sfântului Dimitrie: ‘Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pre tine cel ce ai biruit pe păgâni!’. Biruința lor este atât de strălucită, încât rămân permanent în Biserică, nu ca niște eroi, ci ca niște ființe vii, prin sfintele lor moaște care temeluiesc credința noastră. Sângele mucenicilor este sămânța creștinismului. În decursul istoriei, despoții lumii au încercat să ascundă minunile și existența lor sub obroc, dar timpul este străpuns de ei și cinstirea lor se va face până la sfârșitul veacurilor’, a încheiat IPS Irineu.
Tot în cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot, pe seama Catedralei mitropolitane din Craiova, tânărul diacon Florin Popescu. La eveniment au participat numeroși invitați din țară și de peste hotare, precum și reprezentanți ai autorităților locale.





