Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cadrul Conferinței pastoral-misionare, cu tema „Misiunea social-filantropică a Bisericii, vocație spirituală și necesitate practică”, care a avut loc astăzi, 3 noiembrie, la Palatul Patriarhiei, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a prezentat cinci principii de filantropie socială creștin-ortodoxă, după cum urmează:
1. Lucrarea filantropică a Bisericii este continuarea lucrării filantropice, vindecătoare, sfințitoare și mântuitoare a Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor S-a făcut Om, ca omul să poată participa la viața și iubirea veșnică a Preasfintei Treimi.
2. Filantropia socială nu trebuie despărțită de Liturghia eclesială, întrucât rugăciunea este izvor de iubire smerită și jertfelnică. În Sfânta Liturghie este celebrată Filantropia divină sau iubirea dumnezeiască pentru oameni, iar Filantropia socială a Bisericii este mărturie concretă a acestei iubiri dumnezeiești, harice, prezentă în viața și lucrarea Bisericii, Trupul tainic al lui Hristos.
3. Filantropia socială a Bisericii este în primul rând o filantropie pastorală, adică ea are în vedere îndrumarea omului pe calea mântuirii. Iubirea Bisericii față de om trebuie să fie în primul rând grija pentru hrănirea lui cu hrana spirituală a Sfintei Evanghelii, vindecarea lui cu harul Sfintelor Taine și creșterea omului prin cultivarea virtuților și săvârșirea faptelor bune. Iar împreună cu această filantropie pastorală sau spirituală se dezvoltă și filantropia materială a hranei și îmbrăcămintei trupești, a vindecării medicale, a îngrijirii de cele necesare vieții biologice.
Această atitudine a Bisericii se inspiră din lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos, Care hrănește spiritual mulțimile cu binevestirea Evangheliei mântuirii, vindecă pe cei bolnavi și apoi înmulțește pâinile. Urmând lui Hristos, Biserica acordă prioritate rugăciunii sau vieții spirituale ca fiind izvor de lumină și iubire sfântă pentru opera ei socială. Așa se explică prezența preoților de caritate în spitale, unități militare, penitenciare etc. Însă, dacă filantropia socială se separă de spiritualitate, ea se secularizează, iar omul suferind nu mai este privit ca fiind chipul tainic al lui Hristos, ci un simplu individ social.
4. Lucrarea filantropică-socială ortodoxă are ca izvor de inspirație viața parohială și viața monahală, deoarece scopul filantropiei sociale este în primul rând cultivarea comuniunii frățești în Biserică și societate, nu doar rezolvarea unor nevoi materiale imediate. În acest sens, deodată cu solidaritatea față de cei în nevoi trebuie cultivată și recunoștința față de binefăcători, pentru întărirea comuniunii între oameni.
5. Cooperarea Bisericii cu diferite asociații, fundații și organizații umanitare este benefică dacă Biserica nu-și pierde identitatea sau vocația ei pastorală și sfințitoare, întrucât ea privește sănătatea ca dar al lui Dumnezeu și viața omului pe pământ ca timp de pregătire pentru viața cerească veșnică. În acest sens, iubirea față de aproapele este criteriul principal al mântuirii omului, iar judecata finală privește mai ales binele pe care puteam să-l facem aproapelui nostru, dar nu l-am făcut.
Deci, oricât de mare ar fi filantropia noastră socială, trebuie să recunoaștem, în smerenie, că n-am făcut tot ceea ce era necesar.
