Un nume cu rezonanțe puternice și o voce care s-a auzit în toate colțurile lumii. Theodoros Vassilikos: Este protopsaltul Bisericii ‘Sfântul Toma’ din Atena de 40 de ani și conduce un cor bărbătesc de 60 de membri, care îi poartă numele, informează „Ziarul Lumina”. Muzica bizantină o cântă așa cum o trăiește, cu sufletul și vocea sa de aur, iar prin concertele pe care le susține pe tot mapamondul consideră că se înscrie într-un apostolat al Bisericii Ortodoxe. Prezent la hramul Catedralei patriarhale de anul acesta, marele protopsalt Theodoros Vassilikos a povestit câteva aspecte ale activității sale muzicale și câteva din gândurile lui.
Theodoros Vassilikos, carte de vizită
Protopsaltul Theodoros Vassilikos s-a născut în anul 1938 și a primit primele lecții de muzică bizantină de la tatăl său, Alexandru, un alt cunoscut ieropsalt din Grecia, și mai apoi de la profesorul Theodoros Hatzitheodorou, profesor al Odenului din Atena. A fost cantor al mai multor biserici din Grecia, iar de 40 de ani este protopsaltul Bisericii ‘Sfântul Toma’ din Atena. Theodoros a susținut numeroase concerte peste tot în jurul Greciei, cu corurile lui și ca solist. A înregistrat cea mai mare colecție de imne și cântări ale Bisericii Ortodoxe și a lansat peste 200 de casete și CD-uri. Multe dintre acestea sunt folosite ca materiale didactice în mai multe universități din Europa și SUA și se regăsesc în marile magazine de muzică. El este unul dintre promotorii muzicii bizantine în străinătate. Academia Franceză de Arte l-a onorat cu premiul ‘Charles Cross’ pentru albumul dublu ‘Cele două liturghii ale Sfinților Ioan Gură de Aur și Vasile cel Mare’. A fost distins pentru întreaga sa activitate în diverse țări din lume. În luna mai 2010, la finalul concertului susținut la Palatul Patriarhiei, împreună cu membrii grupului Tronos, ca semn de prețuire pentru prezența în mijlocul credincioșilor români, dar și pentru toată lucrarea misionară ortodoxă, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit protopsaltului Atenei ‘Crucea patriarhală pentru mireni’ – Clasa I și Medalia ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’.
Povestiți-ne despre începutul activității dumneavoastră muzicale. De unde ați moștenit dragostea pentru muzica bizantină?
Dragostea pentru muzica bizantină am moștenit-o de la tatăl meu, care a fost și el un renumit protopsalt, în mai multe catedrale din Atena.
Am simțit această chemare pe la opt ani, când îl auzeam pe tatăl meu cântând la strană, stând sus, pe scaunul protopsaltului (n.r., în Grecia, protopsaltul sau cel care dirijează stă mai sus decât ceilalți psalți, pe o solee), și eram foarte încântat să văd că el este primul dintre cei care Îl slăvesc pe Dumnezeu prin cântare și face cunoscute lumii cele mai frumoase cuvinte despre Dumnezeu. Asta m-a făcut să-mi doresc să fiu și eu ca tatăl meu. Am început să învăț notele bizantine, încet-încet am început să cânt, pentru ca la vârsta de 16 ani să iau locul de lampadar al unei biserici, adică psaltul din partea stângă sau psaltul secund. La 17 ani, m-am înscris la o școală de muzică particulară din Atena, unde am asimilat foarte multe cunoștințe tehnice. În timp ce cântam la diferite biserici, trăiam o mare mulțumire când vedeam că vocea mea începe să placă lumii. Un mare trust media m-a găsit și am început să înregistrez, iar după ce am înregistrat în jur de 15 discuri, am început să fiu cunoscut și în afara granițelor Greciei, nu numai în interiorul ei. Astfel, discurile mele au ajuns peste tot în lume: în marile centre universitare, în marile librării și chiar în magazinele de discuri, printre albume cu muzică de Bach, Beethoven și Verdi. Acești mari compozitori mă fac să-mi dau seama că ceea ce cânt eu este iubit de oameni, iar în felul acesta fac un fel de apostolie a muzicii bizantine, pentru că o fac cunoscută peste tot în lume.
Pentru dumneavoastră muzica bizantină este o simplă pasiune sau este un mod de exprimare a religiozității?
Categoric, ambele! Pasiune și formă de a-mi exprima credința, împreună. Când cânt la strană, nu pot să rămân nemișcat de cuvintele pe care le rostesc sau de sorgintea divină a muzicii pe care o interpretez. Mă consider un om credincios, iar ceea ce se aude când cânt este ceea ce trăiesc. Tot ce iese vine dinlăuntru spre afară. Dacă dincolo de tehnică nu este și o exprimare a credinței sau dacă nu credem în ceea ce cântăm, atunci nu mai credem în nimic.
‘Am știut exact că asta vreau să fac toată viața!’
Este cunoscut faptul că, în viața cotidiană, ați lucrat ca funcționar al unei bănci. Cum se împăca această profesie cu cea de ieropsalt?
Deoarece în timp am ajuns un ieropsalt cunoscut în întreaga Grecie, invitațiile pentru susținerea concertelor veneau tot mai des. Ca angajat al băncii, munceam foarte mult și, de aceea, când oamenii mă rugau să vin într-un concert, le spuneam tot timpul să se adreseze directorului băncii, ca să-mi dea concediu două zile. Șeful băncii mi-a spus că pot să mă duc oriunde și oricând sunt chemat, pentru că este normal să răspund acestor chemări, pe de o parte, dar și pentru că devenisem un fel de imagine a instituției în care lucram. Mai mult decât atât, atunci când plecam să dau concerte pentru conaționalii noștri din diaspora, banca plătea cheltuielile pentru deplasare. În felul acesta, cele două profesii, deși aparent contrare, se completau foarte bine și se regăseau în slujirea aproapelui.
Cum erați perceput de colegii de serviciu?
Ceilalți angajați erau bucuroși că eram colegul lor. Totuși, deși îmi desfășuram o parte a activității în biserică, nu s-a întâmplat niciodată ca ei să mă identifice cu elementul religios.
V-ați gândit vreodată să intrați în cler sau ați ales să-l slujiți pe Dumnezeu numai prin muzică?
Întotdeauna mi-am dorit să-l slujesc pe Dumnezeu numai prin muzică. În Grecia, este foarte bine definit ceea ce este ieropsaltul. Există școli speciale pe care trebuie să le urmezi ca să devii psalt. De la strană nu avansezi în cler, ci prin artă avansezi în muzică. Faptul că muzica bizantină grecească este bine definită este tocmai rezultatul acestei tradiții la strană. Nu devenim altceva decât psalți. Rămânem la strană și perfectăm în muzică toată viața. Este o concepție diferită de cea întâlnită în unele țări, unde cântarea la strană reprezintă o simplă etapă în mersul unui teolog spre preoție. De aceea, atunci când m-am apropiat de strană, am știut exact că asta vreau să fac toată viața.
Misiune în diaspora ortodoxă și în țări catolice
Ați amintit de concertele pe care le organizați pentru grecii din diaspora. Vorbiți-ne, vă rog, despre necesitatea și efectul acestor concerte, în contextul condițiilor grele de viață cu care se confruntă conaționalii dumneavoastră din afara granițelor.
Concertele pe care le organizam în exterior pentru grecii din diaspora difereau foarte mult de cele din interiorul țării, ca efect. Fie că mergeam singur în concert, fie că mergeam cu corul, am observat, în nenumărate rânduri, că grecii de acolo erau foarte bucuroși să mă vadă, deoarece își aduceau aminte de satul lor, de biserica din sat, de concertele altor psalți pe care le audiau în Grecia. În felul acesta, le aduceam Grecia mai aproape de ei. Din acest motiv, mulți dintre cei care călătoresc în exterior spun despre grecii de acolo că sunt de două ori mai patrioți decât cei din țară. Situația cu care se confruntă nu numai grecii, ci și toți imigranții, este una destul de dificilă, iar aceste concerte de muzică bizantină erau pentru ei o mare mângâiere și o binecuvântare. După cum v-am mai spus, când eram angajat al băncii și mergeam cu corul undeva, toate aceste cheltuieli de drum le plătea banca, iar nu cei care mă chemau, și atunci era foarte ușor să plec și să dau concerte pentru mângâierea grecilor din diaspora.
În anul 1989, ați susținut un concert în Piața San Pedro de la Vatican, în prezența papei Ioan Paul al II-lea și a 60.000 de oameni. Cum a fost receptată muzica tradițională a Ortodoxiei în inima Catolicismului?
Concertul de la Vatican din 1989 a constituit unul dintre cele mai strălucite momente din activitatea mea muzicală și misionară, deoarece s-a văzut atunci că muzica bizantină poate fi apreciată chiar și într-un mediu catolic. Când am terminat concertul, care a fost transmis în direct pe mai multe posturi de televiziune, ne-am dus să-l salutăm pe Papa, iar el a spus că ‘această muzică, într-o singură voce, nearmonizată, doar voce și ison, ne-a făcut să ne simțim că ceva ne ia, ne ridică de la pământ și ne aruncă în ceruri!’ Evenimentul a fost mediatizat în Grecia în foarte multe ziare și reviste și a fost transmis pe majoritatea posturilor de televiziune.
Cum a reacționat publicul?
Cu aplauzele celor 60.000 de oameni și ale celor aproape 30 de cardinali, cred că s-a înțeles totul. Nu mai e nevoie de nici o completare. Cert este faptul că atât de mult le-a plăcut concertul, încât ne-a mai chemat Papa de încă trei ori. Am mai fost, de exemplu, în orașul Asissi, la sărbătoarea Sfântului Francisc, când s-au întâlnit mai multe culte, iar noi am venit și am susținut un concert de 30 de minute cu câteva imne de muzică bizantină, în prezența Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. Un alt concert mare, care mi-a rămas în inimă, a fost la Paris, în anul 1980, unde ni s-a cerut să cântăm ceva special, și anume slujba înmormântării ortodoxe. Concertul a fost transmis live pe 12 posturi europene de radio.
De ce au dorit să audieze cântări funebre?
Cred că au vrut să asculte cântări funebre pentru conținutul lor învățătoresc, deoarece toate textele din slujba înmormântării ne arată exact ce este omul și care este sensul vieții pe pământ. Conținutul didactic este foarte profund. Scrie în slujbă că, atunci când mori, nu mai rămâne nimic, fie că ești bogat sau sărac, rob sau stăpân, împărat sau ostaș. Toate adevărurile de credință din slujba înmormântării sunt relevante pentru modul omului de a trăi în societate.
‘Mă bucur că muzica bizantină este iubită de tinerii români’
Ați compus coloana sonoră a tragediei ‘Prometeu’ a lui Eschil. Cum vedeți dialogul dintre muzica bizantină și cea profană?
Dialogul dintre cele două genuri de muzică este posibil, în primul rând, datorită faptului că muzica bizantină este o continuare a muzicii vechi grecești, deoarece în Grecia antică se cânta monofonic, nu armonizat. În al doilea rând, muzica bizantină a influențat foarte mult muzica grecească profană, cum ar fi cea care se cânta la curțile basileilor bizantini. Din acest motiv, muzica pe care am scris-o pentru tragedia ‘Prometeu’ este ca și cum ar fi turnată pentru această piesă, parcă ar veni de acolo. De prima dată când s-a jucat, această piesă s-a dovedit a se potrivi foarte bine în acest melos bizantin.
Ce părere aveți despre muzica bizantină românească? Care sunt impresiile pe care vi le-ați format în urma concertelor pe care le-ați susținut în țară alături de psalții români?
Am de spus numai lucruri bune despre muzica bizantină românească și, în special, despre grupul de psalți Tronos pe care îl îndrăgesc foarte mult, mai ales că dirijorul lui, maestrul Mihail Bucă, mi-a mărturisit că el a învățat să cânte după casetele mele și a luat foarte mult din ceea ce cântam eu. De aceea, mă bucur foarte mult, iar acum, după ce a muncit 15 ani în acest domeniu, văd că rezultatele sunt mult peste așteptările pe care le aveam și mă regăsesc în stilul lui de a cânta și, de asemenea, în stilul întregului grup. Am auzit că muzica bizantină nu se cântă numai la Patriarhie, ci se cântă și în alte biserici, lucru care mă bucură nespus, deoarece văd că muzica autentică este iubită, iar tinerii arată din ce în ce mai mult interes pentru ea. De perspectivă în acest sens cred că este școala de muzică bizantină pe care au înființat-o psalții Mihail Bucă și Dimitrie Voicescu, deoarece ei iubesc această muzică, o trăiesc și doar în felul ăsta muzica bizantină se poate transmite fidel. Apreciez, de asemenea, și inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care promovează această muzică și o consideră adevărata muzică a Ortodoxiei.
La ce proiecte lucrați?
Acum am 72 de ani. Din perspectiva muzicii, consider că le-am făcut pe toate în această viață. Am muncit foarte mult, m-am întrecut pe mine însumi, am călătorit în toată lumea, iar de patru sau de cinci ori pe an dau concerte împreună cu corul sau singur, în Grecia sau în afară. Cel mai serios proiect de viitor pe care îl am este să transmit ceea ce am învățat lumii și, în special, celor tineri. Nu aș vrea să spun că toți tinerii merg în cluburi și pierd nopțile… doar unii. Există însă tineri care iau acest drum al Bisericii, al învățăturii lui Hristos și al credinței. Îi văd peste tot: în Biserică, în ierarhie, în diferite coruri. Mă bucur mult pentru aceasta și cred că merită să primească această moștenire de suflet care este muzica bizantină.
‘Când cânt la strană, nu pot să rămân nemișcat de cuvintele pe care le rostesc sau de sorgintea divină a muzicii pe care o interpretez. Mă consider un om credincios, iar ceea ce se aude când cânt este ceea ce trăiesc. Tot ce iese vine dinlăuntru spre afară.’
‘Concertul de la Vatican din 1989 a fost unul dintre cele mai strălucite momente (…) Ne-am dus să-l salutăm pe Papa, iar el a spus că ‘această muzică, într-o singură voce, nearmonizată, doar voce și ison, ne-a făcut să ne simțim că ceva ne ia, ne ridică de la pământ și ne aruncă în ceruri!’.’
