Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit sâmbătă, 13 noiembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Naidăș, Protopopiatul Oravița, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.
Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările efectuate la exteriorul bisericii parohiale cu hramul ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’, lucrări realizate prin osteneala părintelui paroh Vichentă Ponoran și a Consiliului parohial. Chiriarhul Caransebeșului a pecetluit sfântul prestol, târnosit în anul 1943 de episcopul Veniamin Nistor al Caransebeșului, dar care nu a avut giulgiu și nu a fost pecetluit de către un arhiereu. În cadrul Sfintei Liturghii, a fost hirotonit întru diacon teologul Ianăș Ambruș, iar diaconul Oltean Ilie a fost hirotonit preot, pe seama Parohiei Știnăpari din Protopopiatul Oravița. De asemenea, părintele paroh Vichentă Ponoran a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, pentru activitatea administrativă și liturgică deosebită.
La final, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a rostit cuvânt de învățătură în care a arătat că data de 13 noiembrie va rămâne o dată de referință pentru Parohia Naidăș, dar și pentru Episcopia Caransebeșului. ‘Am venit aici nu numai pentru a binecuvânta lucrările efectuate la biserică, osteneala, jertfa și dragostea dumneavoastră, ci și pentru a comemora împlinirea celor 100 de ani de la construirea acestei biserici.’
La final, ierarhul a împărțit anafură și iconițe credincioșilor prezenți, după care a participat la un spectacol folcloric susținut de tinerii din Naidăș.





