Pilda Semănătorului ne asigură de tratament nediscreţionar din partea Stăpânului: PS Sebastian

Într-un text la Duminica 21-a după Rusalii, Episcopul Sebastian al Slatinei şi Romanaţilor vorbeşte despre fatalism, egalitatea de şanse şi legătura cu Pilda Semănătorului.

„Pilda Semănătorului ne asigură de tratament nediscreționar din partea Stăpânului și de egalitate de șanse pentru toate soiurile de pământ, câtă vreme sămânța este aceeași; doar pământul diferă (adică noi)”, spune Preasfinţia Sa.

Aceasta pentru că unii dintre noi primesc cuvântul sfânt în chip „pasager” (sămânța căzută lângă drum), alții se arată cu totul insensibili (terenul pietros), iar alții se lasă copleșiți mai degrabă de grijile și tentațiile vieții (pământul cu spini); doar a patra parte dintre oameni se arată a fi pământ roditor.

Este de vină Semănătorul (Dumnezeu) pentru nerodirea celor de mai sus? Nu! Este de vină sămânța (învățătura sfântă)? Nici, căci ce stăpân s-ar osteni să semene sămânță neroditoare? Problema este, așadar, la noi: la lucrarea sau… nelucrarea noastră!

Ce facem noi, în loc să lucrăm zilnic la destinul propriu? Îmbrățișăm fatalismul, căci este mai comod și mai palpitant să citim horoscopul, ori să ne lăsăm pradă superstițiilor de tot felul – nu-i așa? – decât să ne citim Rugăciunile dimineții și Rugăciunea de la începutul lucrului, pentru ca Dumnezeu să ne binecuvinteze ziua. Este mai ușor să dăm vina pe „cer”, pe aștri, pe hazard, pe climă, pe precipitații și pe orice altceva, decât să ne asumăm propria debusolare.

Continuarea mesajului Episcopului Sebastian, pe site-ul eparhial.

Foto credit: Doxologia


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…