La Biserica Memorială Mihai Viteazul din Alba Iulia se va oficia astăzi, 25 noiembrie, de la ora 19:00, o slujbă de Priveghere în cinstea Cuviosului Siluan Athonitul, informează reintregirea.ro. Mâine, 26 noiembrie, se împlinesc 23 de ani de la canonizarea sfântului de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, care l-a proclamat dascăl apostolic și profetic al Bisericii în data de 26 noiembrie 1987.
Tot mâine se împlinesc patru ani de la sfințirea Bisericii Memoriale Mihai Viteazul din Alba Iulia, care de atunci a primit și hramul Sfântul Siluan.
Slujba Privegherii va cuprinde Vecernia mare cu Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie. La această Biserică se găsește din anul 2006 un fragment din moaștele Sfântului Siluan Athonitul, care va fi scos, alături de alte sfinte moaște, pentru închinarea credincioșilor.





