Liturghie arhierească la hramul bisericii ‘Sf. Andrei’ din Mun. Caracal

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a oficiat marți, 30 noiembrie, Sfânta Liturghie în Biserica Parohiei „Sf. Ap. Andrei” din Mun. Caracal, cu ocazia hramului, informează episcopiaslatinei.ro.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre încreștinarea poporului român de către Sf. Ap. Andrei, petrecută în vremea în care a zăbovit în provincia Sciția Minor, Dobrogea de astăzi, și despre felul cum s-a păstrat creștinismul din interiorul hotarelor țării noastre de-a lungul vremii.

„Multele mărturii care s-au păstrat arată că acest creștinism înfiripat și organizat de Sf. Ap. Andrei pe teritoiul țării noastre nu s-a pierdut apoi. În pofida venirii romanilor, apoi mai târziu a slavilor, a popoarelor migratoare și a cuceritorilor de tot felul, strămoșii noștri au păstrat acest creștinism așa cum au știut ei mai bine. Astfel, poporul român a trăit vreme de aproape două milenii strâns unit în jurul bisericii, în jurul preotului, în jurul cimitirului din sat și în jurul Dumnezeului său”, a spus Preasfinția Sa.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…